Acasă Anchete Justitie Guvernul sprijină activitatea Ministerului Public

Guvernul sprijină activitatea Ministerului Public

DISTRIBUIȚI

 170356 – 28102023 – În ședința de Guvern au fost adoptate două acte normative importante pentru înfăptuirea actului de justiție și pentru buna derulare a programului de investiții al Ministerului Public.

O primă decizie are în vedere acordare sumei de 15,7 milioane lei din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziția Guvernului, pentru plata ajutorului public judiciar în etapa urmăririi penale.

Suma reprezintă plata pentru restanțe și necesarul până la finalul anului 2023.

În ședința din 12 octombrie, tot prin Hotărâre de Guvern s-a acordat suma de 27 milioane lei, necesarul pentru plata onorariilor avocaţilor în etapa de judecată până la finalul anului.

Aproximativ 210.000 persoane au beneficiat de ajutorul public judiciar în 2022, 1.1 % din populația României.

Tot în ședința de ieri a fost aprobat și memorandumul prin care Ministerul Public va beneficia de suplimentarea creditelor de angajament, cu suma de 3.000 mii lei, în vederea derulării în bune condiții a lucrărilor de investiții aflate în desfășurare și a îndeplinirii obligațiilor asumate de către Ministerul Public prin angajamentele legal încheiate.

Măsurile adoptate de Guvern sunt necesare pentru asigurarea unui act de justiție de calitate, cu respectarea tuturor garanțiilor, în beneficiul justițiabilului.