170173 – 10102023 – Trei locuințe din județul Argeș au fost perchezionate de DIICOT și Poliția Națională într-un dosar privind traficul internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.
Potrivit IGPR, în luna mai a anului trecut, membrii unei grupări infracționale organizate formată din cetățeni români și străini ar fi introdus în România, prin Portul Constanța, 186 de kilograme de heroină, disimulată în 16 tone de curmale importate din Iran (operațiunea de import fiind utilizată ca paravan pentru introducerea drogurilor în România).
Întrucât în cursul urmăririi penale a rezultat intenția grupării infracționale organizate de a transporta drogurile în Ucraina, s-a transmis autorităților judiciare din această țară o cerere de comisie rogatorie internațională, prin intermediul căreia a fost solicitată realizarea mai multor activități judiciare, inclusiv realizarea unei livrări supravegheate, cu substituirea drogurilor.
În urma cooperării judiciare, au fost prinși în flagrant, pe teritoriul Ucrainei, doi cetățeni români, care ar fi preluat și deținut transportul supravegheat, aceștia fiind reținuți și, ulterior, arestați preventiv.
Din cercetările efectuate a rezultat că persoanele cercetate ar fi fost coordonate de un cetățean străin (turc), aflat pe teritoriul României.
Activitățile de investigație au beneficiat de sprijinul EUROJUST și EUROPOL.