Acasă Anchete Interne Educație antidrog în facultăți

Educație antidrog în facultăți

DISTRIBUIȚI

170107 – 03102023 – Agenția Națională Antidrog (ANA) implementează, în marile centre universitare din țară,  campania ,,EDUCATION FIRST”, pentru informarea și conştientizarea studenților cu privire la riscurile consumului de droguri și la serviciile de asistență specializată.

În anul universitar 2022 – 2023, specialiștii ANA au desfășurat aproximativ 200 de activităţi de prevenire a consumului de droguri în mediul universitar, astfel încât 8.400 de studenți și 345 de cadre didactice au beneficiat de informații privind riscurile consumului de droguri, anunță instituția.

De asemenea, pe parcursul anului universitar trecut, au fost derulate 5 stagii de practică la Agenția Națională Antidrog, la care au participat 112 studenți, fiind extinse parteneriatele încheiate cu  structurile de învățământ universitare.

Totodată, au fost organizate 10 sesiuni de informare și vizite de studiu, cu studenți din cadrul Academiei Tehnice Militare – Ferdinand I, Academiei de Studii Economice București, Universității Titu Maiorescu, Universității Româno-Americane etc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.