170170 – 09102023 – În continuarea informațiilor transmise în contextul deteriorării situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, în urma demersurilor efectuate de Celula de Criză a MAE, la data de 9 octombrie 2023, un alt grup format din 96 de cetățeni români au fost repatriați din Israel cu zboruri operate de o companie privată, respectiv din Iordania cu o cursă operată de Compania Tarom.
MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români care intenționează să călătorească în Statul Israel să își reprogrameze călătoria și să urmărească rubrica „Alerte de călătorie” de pe pagina de internet a MAE (https://www.mae.ro/travel-alerts/2938).
Cetățenii români care se află pe teritoriul acestui stat se pot adresa Ambasadei României la Tel Aviv şi își pot anunța prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare și propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro și la numărul de telefon de permanență al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279, precum și cel al Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038, pentru a putea fi contactaţi.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://telaviv.mae.ro, https://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en și www.mae.ro – rubrica „Sfaturi de călătorie” și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.