169966 – 12092023 – Premierul Marcel Ciolacu a verificat astăzi, împreună cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, stadiul lucrărilor la obiectivele de infrastructură din domeniul rutier de pe Autostrada Moldovei (A7): respectiv loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Ploiești – Buzău (49,35 km), Autostrada Buzău – Focșani (82,44 km) și Autostrada Focșani – Bacău (95,9 km).
Premierul a apreciat ritmul susținut în care se desfășoară lucrările la autostrada care va lega Bucureștiul de Moldova, ceea ce arată că termenele contractuale pot fi respectate. Există premisele ca, până la sfârșitul anului viitor, să fie dată circulației Autostrada Focșani – Bacău.
Prim-ministrul a punctat faptul că Autostrada A7 va asigura un echilibru de dezvoltare între regiunile istorice ale României, va duce la creșterea investițiilor în zona Moldovei și va contribui la eforturile de reconstrucție a Ucrainei.
Premierul Marcel Ciolacu a încurajat conducerea Ministerului Transporturilor și pe constructori să continue în același ritm.
„Este pentru prima oară când avem o viziune de ansamblu. Sunt foarte mulțumit de ritmul pe care Ministerul Transporturilor, ministrul Sorin Grindeanu, îl impune în acest moment, mai ales la infrastructura mare. Vedem, în sfârșit, că Moldova va avea o autostradă”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
La rândul său, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că mai multe lucrări de infrastructură mare urmează să fie date circulației în acest an. Exemple în acest sens sunt lotul de la Nușfalău la Suplacu de Barcău, pe Autostrada Transilvania sau Autostrada A0 din jurul Bucureștiului, unde vor fi dați în circulație în această toamnă circa 50 de kilometri de autostradă. „Săptămâna viitoare vom atinge borna de 1.000 km, fiindcă se dă în circulație lotul de la Nușfalău la Suplacu de Barcău, pe Autostrada Transilvania, și se atinge această bornă, iar până la finalul anului viitor, vor fi dați în folosință încă 250 de kilometri de autostradă și de drum expres”, a afirmat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
De altfel, premierul a declarat că este pentru prima dată când România are un grad de absorbție de 93% din fonduri europene în domeniul infrastructurii.
„Prioritatea este absorbția din exercițiul financiar trecut. Am depășit o absorbție de peste 93% în acest moment și mi-aș dori, pentru prima oară în istoria României, să ajungem la o absorbție de 98, 99%, poate 100% ținând cont de supracontractare”, a precizat prim-ministrul Marcel Ciolacu.