169924 – 07092023 – Numărul racordărilor clienților casnici la rețelele de distribuție a energiei a crescut în perioada 2018 – 2022, operatorii alocând fonduri mai importante atât pentru branșarea noilor consumatori, cât și pentru extinderea rețelelor electrice de interes public, potrivit unui studiu realizat de Consiliul Concurenței. Această intensificare a activității a avut loc în urma implementării prevederilor prin care clienții finali erau racordați gratuit, costurile fiind suportate de operatorii sistemelor de distribuție. „Această măsura a fost utilă în special pentru comunitățile cu o densitate mai mică a populației, unde operatorii sunt mai reticenți să se extindă, întrucât costurile sunt mari”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Astfel, în perioada 2018-2022, numărul clienților casnici racordați la rețelele de distribuție a energiei a crescut de la 8.798.964, în iunie 2018, la 9.280.920, în iunie 2022.
În perioada în care clienții casnici au avut, potrivit legii, acces gratuit la rețea, adică din primul semestru din 2020 până în semestrul al doilea din 2021, numărul cererilor de racordare s-a majorat semnificativ. De exemplu, numărul cererilor depuse online a crescut de peste 10 ori, reprezentând 40% din totalul solicitărilor. Cu toate acestea, au existat și disfuncționalități în procesul de racordare generate, în principal, de modificările frecvente ale legislației, operatorii de distribuție fiind nevoiți să își reorganizeze activitatea și să își readapteze procedurile interne aferente. În plus incertitudinea legislativă pe termen scurt și mediu a condus la creșterea duratei de racordare. Astfel, durata medie anuală a procesului de racordare a crescut cu circa 30%, de la 92 de zile în 2018, la 120 de zile în 2021.
În cadrul studiului, autoritatea de concurență a identificat și unele bariere în procesul de racordare. Una dintre acestea se referă la dificultățile întâmpinate de utilizatorii finali în a înțelege pe deplin activitatea de racordare, care este complexă, ceea ce implică parcurgerea multor proceduri tehnice. Dacă în perioada dintre primul semestru din 2020 și până în semestrul al doilea din 2021, legislația prevedea accesul gratuit al consumatorilor casnici la rețeaua electrică, costurile fiind suportate de operatorii de distribuție, reglementările actuale prevăd că solicitantul (consumator casnic) este obligat să suporte contravaloarea efectivă a lucrărilor de proiectare și execuție a branșamentului, fiind despăgubit de operator doar în limita valorii medii a unui branșament, valoare stabilită de ANRE.
Consiliul Concurenței recomandă asigurarea unui cadru legal cât mai clar, predictibil și transparent, în care să fie consultați actorii vizați de potențialele schimbări și elaborarea unui cod de bune practici pentru racordarea utilizatorilor, care poate reduce termenele de racordare.