169838 – 29082023 – Bucureștenii sunt invitați să participe la o Sesiune de Lectură Publică, în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București (Șos. Cotroceni nr. 32, zona delimitată pentru picnic), joi 31 august, începând cu ora 18:00.
Evenimentul este dedicat celebrării Zilei Limbii Române și este organizat de Biblioteca Metropolitană București (BMB), prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”, Open Art, APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și AgențiadeCarte.ro.
Sesiunea de Lectură Publică este susținută de Ioana Crăciunescu, Gabriela Toma și Dan Mircea Cipariu, sctiitori și poeți care au publicat în ultimii trei ani volume foarte valoroase, premiate atât în România, cât și în afara țării.
Ziua Limbii Române se sărbătorește, în România, la data de 31 august, ca urmare a unei inițiative legislative din 2011, votată de Parlamentul României, prin Legea nr. 53/2013. Ziua Limbii Române a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeași dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990, în Republica Moldova, sub numele Limba Noastră, pentru a transmite mesajul că limba română este limba vorbită nu numai între granițele țării, ci și dincolo de frontiere.
Întrucât numărul de participanți este limitat – aproximativ 200 de persoane – de spațiul disponibil organizării unor astfel de evenimente, din cadrul Grădinii Botanice, bucureștenii care vor participa la eveniment au fost selectați pe baza unor fișe de înscriere, care au fost disponibile în toate filialele BMB și la Centrul pentru Seniori al Municipiului București.
IOANA CRĂCIUNESCU este actriţă de teatru şi cinema şi poetă. În 1973 a absolvit Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale din Bucureşti şi a devenit actriţă a Teatrului Nottara. A publicat volumele: “Duminica absent”, Cartea Românească, București, 1980; “Supa de ceapă”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981; “Iarna clinic”, Cartea Românească, București, 1983; “Mașinăria cu aburi”, Editura Eminescu, București, 1984; “Creștet și gheare”, Cartea Românească, București, 1998; ”Supa de ceapă / Soupe à l’oignon”, Editura Brumar, Timișoara, 2007; “Mon general”, Editura Tracus Arte, 2017, ”Piața Chibrit”, Editura Charmides, 2017. În 2021, a publicat volumul de poezie ”Chit sau dublu”, Editura Charmides, care a primit Premiul APLER -Cartea de Poezie a anuui 2021. Filmografie: Actorul și sălbaticii (1975); Artista, dolarii și ardelenii (1980). Ioana Crăciunescu a jucat în producțiile Pullman paradis (1995), Mensonge (1993), Quelque part vers Conakry (1992), Întâmplări cu Alexandra (1989), Duminica în familie (1987), Să-ți vorbesc despre mine (1987), Femeia din Ursa Mare (1982), La capătul liniei (1982), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Ion: Blestemul pamântului, blestemul iubirii (1979), Ediție specială (1978).
GABRIELA TOMA (n. 1981) a debutat cu volumul Cântecul geamănului (Editura Humanitas, 2009). Din 2006 a călătorit și a explorat numeroase culturi din Europa și din America Latină. Spațiul cultural care a avut cel mai mare impact asupra sa a fost Mexicul, pe care l-a vizitat de trei ori și unde speră să se întoarcă. Aici, a realizat interviuri și a participat la ceremoniile prehispanice de cultură nahua din Mexicul actual. Este pasionată de educația non-formală, dialog intercultural și storytelling. În prezent, coordonează proiecte interculturale și de educație muzeală la MNLR, printre care Festivalul cultural latino-american și Atelierele Thomasinei. Lecturi publice: Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Noche Bohemia și Librăria La Ruenca de Gandhi (Xalapa, Veracruz), Primer Encuentro International de Mujeres Poetas en la Cuenca de Papaloapan (Tuxtepec, Mexic), Festivalul Internațional de Poezie București; Festivalul Strada de C’Arte; Maratonul de Poezie și Jazz; V.I.P. (Vin. Intimitate. Poezie) – Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD. În 2022, a publicat volumul de poezie Crivacul, Editura Tracus Arte. Tocmai a terminat de scris o carte pentru copii și lucrează la un volum de eseuri. I-au fost traduse poezii în limba spaniolă, în franceză și în macedoneană.
DAN MIRCEA CIPARIU (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul ”Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme ”Tsunami” (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul „Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2023, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro , spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă.
În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad și ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER).
În 2022, a publicat volumul META VERS, editura Vellant, însoțit de 7 desene de Mihai Zgondoiu.
În 2023, publică volumul ”Gloria Veselia și Ursulețul Cipi”, editura Ars Libri, cu ilustrații de Raluca Neferu.