Acasă Social Aparare Vizita șefului Statului Major al Apărării în Republica Serbia

Vizita șefului Statului Major al Apărării în Republica Serbia

DISTRIBUIȚI

169644 – 05082022 – Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a efectuat, în perioada 2-4 august, o vizită în Republica Serbia, la invitația omologului sârb, generalul Milan Mojsilović.

Discuțiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe situația regională de securitate și intensificarea relațiilor de cooperare militară.

Una dintre principalele modalități de creștere a colaborării este instruirea comună. În acest sens, exercițiul multinațional „Platinum Wolf” din domeniul forțelor terestre, respectiv exercițiul bilateral „Air Solution” din domeniul forțelor aeriene vor rămâne platforme de antrenament pentru militarii români și sârbi. De asemenea, șefii Apărării din cele două țări au identificat oportunități de pregătire și pe linia instruirii forțelor pentru operații speciale.

Generalul Daniel Petrescu a subliniat că securitatea în Balcanii de Vest reprezintă o prioritate strategică a Armatei României. În acest context, contingentele românești aflate în misiuni și operații ale NATO și UE în Balcani sunt contribuții consistente ale țării noastre la menținerea stabilității regionale.

Programul în Serbia a inclus întrevederi cu reprezentanți ai Forțelor Armate Sârbe la Academia Militară și Academia Medico-Militară din Belgrad, precum și la Brigada 72 Forțe pentru Operații Speciale din Pancevo.

Vizita generalului Daniel Petrescu se înscrie în seria de activități comune care vizează îmbunătățirea cooperării militare în cadrul relațiilor tradiționale de bună vecinătate dintre cele două țări. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.