Acasă Social Sanatate Toate tipurile de cancer vor fi înregistrate în Registrul Naţional de Cancer

Toate tipurile de cancer vor fi înregistrate în Registrul Naţional de Cancer

DISTRIBUIȚI

 169636 – 04082022  – Guvernul a aprobat, joi, înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„A fost aprobată Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer, care va duce, în scurt timp, la o colectare unitară a informaţiilor privind toate tipurile de cancer, în vederea monitorizării incidenţei cancerelor la nivel naţional, evaluarea şi controlul impactului acestei boli şi fundamentarea politicilor de sănătate publică”, a precizat Constantin, la finalul ședinței de guvern.

Potrivit actului normativ, care s-a aflat pe masa Guvernului încă de săptămâna trecută, raportările în Registrul Naţional de Cancer sunt obligatorii pentru întregul sistem medical din România, public sau privat.

Registrul Naţional de Cancer reprezintă un sistem informatic de înregistrare nominală a cazurilor noi de cancer diagnosticate, pe baze populaţionale.

Furnizorii de servicii medicale de diagnostic şi tratament, care diagnostichează şi/sau tratează cazuri oncologice, și DSP-urile au obligația înregistrării datelor privind cazurile nou diagnosticate, inclusiv a deceselor survenite la bolnavi diagnosticați cu cancer.

Fondurile pentru dezvoltarea și funcțioarea registrului vor fi asigurate de Ministerul Sănătăţii, din PNRR.

În prezent, România nu are un Registru Național al bolnavilor de cancer pe baza căruia să stabilească incidențaacestei boli, să evalueze eficacitatea și eficiența programelor de curative, a programelor de sănătate publică sau a intervențiilor preventive asupra factorilor de risc sau a intervențiilor de screening pentru cancer. Fundamentarea politicilor de sănătate se realizează în special pe estimări, iar planificarea serviciilor preventive, de diagnostic și de tratament se realizează pe evalări periodice în baza unor chestionare transmise furnizorilor de servicii medicale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.