Acasă Cultura/Media „Splendor Hortus”

„Splendor Hortus”

DISTRIBUIȚI

 169672– 09082022  – Primăria Capitalei, prin Direcția de Mediu, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Jandarmeria Română și Statul Major al Forțelor Terestre ale Armatei Române, organizează miercuri, 09 august 2023, în Grădina Cișmigiu, evenimentul „Splendor Hortus”, dedicat Zilei Internaționale a Grădinilor Zoologice și Parcurilor.

Scopul evenimentului este acela de a atrage atenția asupra rolului deosebit de important pe care parcurile îl joacă în educația de mediu și a necesității păstrării biodiversității, în paralel cu formarea tinerei generații în spiritul respectului pentru natură și animale.

Totodată, va fi reînviată atmosfera de fast a Parcului Cișmigiu, cu muzică militară în foișorul parcului.

Programul evenimentului:

Între orele 10.00 – 14.00, cercetătorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vor dezvălui secretele vietăților din Parcul Cișmigiu și detalii ale biodiversității urbane în cadrul evenimentului „Cișmigiu sub lupă”, care se va desfășura lângă foișorul din parc.

Cei interesați pot participa în limita locurilor disponibile și sunt rugați să vină echipați cu binoclu sau aparat de fotografiat pentru observarea păsărilor.

De asemenea, de la orele 10:00, 12:00 și 14:00, specialiștii muzeului au pregătit pentru copii atelierele „Descoperă lumea fluturilor”. În cadrul acestor ateliere, cei mici vor afla aspecte legate de fluturii exotici care pot fi admirați în această vară în sera din curtea Muzeului Antipa, dar și despre speciile autohtone din parcurile/zonele verzi din București.

Între orele 18.00-19.00, vizitatorii parcului vor fi încântați de Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române cu intermezzo interpretat de Anemona Andreea Lazăr, iar între orele 19.00-20.00 va fi un concert susţinut de Muzica Militară a Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava” a Statului Major al Forțelor Terestre ale Armatei Române.

Între orele 20.00-21.00, spectacolul va fi încheiat cu un concert de folk susținut de Marius Matache & Berti Barbera.

Participarea la toate activitățile din cadrul „Splendor Hortus” este gratuită.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București-ARCUB și CREART- Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.