Acasă Anchete Interne Predoiu schimbă foaia

Predoiu schimbă foaia

DISTRIBUIȚI

 169795 – 24082023 – Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, s-a aflat miercuri, la Viena, pentru o întrevedere cu omologul austriac, Gerhard Karner, la invitația acestuia din urmă. Discuțiile combaterea fenomenului migraționist în UE, spațiul Schengen și reformarea sistemului Dublin.

Întâlnirea a fixat o nouă paradigmă de cooperare între cele două țări. Au fost apreciate progresele înregistrate în implementarea Planului de acțiune România-Austria pentru prevenirea migrației ilegale și cooperarea în contextul Platformei Comune de Coordonare de la Viena și a Punctului de Contact Oradea. De asemenea, a fost abordată și coordonarea în plan bilateral și european în domeniul controlului frontierelor, gestionării migrației,  combaterii migrației ilegale și cooperării polițienești.

Au fost prezentate rezultatele foarte bune obținute în implementarea, împreună cu Comisia Europeană, a Proiectului Pilot de la frontiera cu Serbia, cu accent pe elementele de bună practică ale acestuia.

În contextul planului de acțiune semnat în luna aprilie la București, a fost semnaat un Acord administrativ pentru implementarea procedurii Dublin, care va simplifica procedurile și va reduce termenele de aplicare a acestei proceduri.

Subiectul aderării României la Spațiul Schengen nu a fost abordat de cei doi miniștri în declarațiile inițiale ale conferinței de presă care a urmat întrevederii, dar a fost atind prin întrebările presei.

Ministrul de Interne Gerhard Karner (ÖVP) a anunțat că momentan nu poate fi nicio schimbare de poziție din partea Austriei în ceea ce privește aderarea României la Schengen, argumentând că „sistemul în ansamblu nu funcționează”. Acesta a vorbit despre demersuri comune româno-austriece, la nivel european, pentru modificarea pactului privind migrația și azilul: „Suntem de acord că, atunci când vine vorba de pactul privind azilul și migrația, amândoi vrem să facem presiuni la nivel european, inclusiv în ceea ce privește frontierele externe și securitatea la frontierele externe”, a spus Karner.

În justificarea pentru respingerea aderării României la Schengen, ministrul de Interne austriac a mai subliniat că presiunea migrației ilegale și a grupărilor de traficanți de persoane este încă foarte mare și a menționat discuțiile din Germania privind introducerea controalelor la frontiera cu Polonia și Cehia, dar nu a detaliat rolul Ungariei, unde migranții nu pot solicita azil.

El a respins legătura dintre poziția Austriei privind aderarea României la Spațiul Schengen și alegerile parlamentare din toamna acestui an.

„Poziția mea am formulat-o foarte clar în urmă cu zece zile. (…) Sistemul Schengen, ca întreg, nu funcționează, de aceea nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Sunt controale de frontieră între Germania și Austria, între Austria și Ungaria, între Austria și Slovenia. În Germania s-a discutat despre control la frontiera cu Polonia. E un semnal clar că sistemul ca întreg nu funcționează și nu consider că o extindere este oportună la momentul actual. În ceea ce privește returnările (de migranți – n.r.), sistemul Dublin are deficiențele lui și aici trebuie aduse îmbunătățiri cadrului legal. Am discutat cu domnul ministru (Predoiu – n.n.) și acest aspect și vrem să abordăm aceste probleme dintr-o perspectivă europeană”, a spus Karner.

”Discuțiile au fost amicale, dar foarte serioase. Obiectivul meu și al domnului ministru a fost să construm un început de colaborare, să întoarcem pagina în ceea ce privește subiectul Schengen și săpornim cu acea încredere care să ne ducă pe cel mai scurt dum către obiectivele comune, inclusiv Schengen. Nu am venit aici și nu am inițiat discuții în paradigma ministrului care vine și cere și a altuia care refuză. Nu aceasta este discuția mea, nu acesta este modul de lucru corect. Modelul corect de lucru, cred eu, este de a identifica problemele fiecărei părți și să putem construi soluții. Am vrut să mă asigur, în primul rând, dacă există reproșuri în ceea ce privește modul în care România protejează frontierele. Am fost fericit să constat că și Austria vede aceste progrese și că România, pe toate programele pe care le are, performează”, a declarat ministrul Predoiu, răspunzând unei întrebări de presă.

Acesta a subliniat că România ”și-a făcut temele” în ceea ce privește protecția frontierelor și cooperarea bilaterală și că din discuțiile cu omologul său a reieșit că ”Austria nu cu România are o problemă. Polițiștii noștri își fac treaba. Suntem gata să continuăm această muncă împreună”, a spus oficialul român.

În finalul conferinței de presă, ministrul Predoiu a spus că ceea ce trebuie adus în plus este mai multă deschidere în a înțelege reciproc problemele și de a le rezolva împreună.

”Altfel vom rămâne prizonierii unui dialog al surzilor. Nu sunt nici surd, nici orb și sunt și foarte dornic de muncă. Vom munci împreună pentru asta, dar nu înseamnă că România renunță la interesele sale nicio clipă și domnul ministru a înțeles la rândul său acest lucru”, a subliniat Cătălin Predoiu.

Următoarea reuniune formală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) are loc în data de 28 septembrie.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.