169653– 07082022 – În fiecare an, la 6 august, este marcată Ziua minerului – prilej de a comemora minerii ucişi în timpul grevei de la Lupeni din august 1929, dar şi victimele accidentelor de muncă din minerit.
În acest an, Ziua Minerului a fost marcată printr-o serie de manifestări comemorative la Petroșani (la Statuia Minerului din Parcul Central „Carol Schreter”), Lupeni (în curtea Minei Lupeni), Complexul Energetic Hunedoara (întâlnire cu liderii de sindicat ai minerilor), Petrila și Termocentrala Mintia. La ceremonii a participat și ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja.
Deși Complexul Energetic Oltenia este deocamdată cel mai mare producător de energie pe cărbune din țară, și cel mai mare angajator din Gorj, cu peste 10.000 de salariați, administrația companiei n-a trimis niciun mesaj minerilor din CEO, de Ziua Minerului. În Gorj, în ianuarie, a avut loc un astfel de accident în care au murit trei mineri și alți 10 au fost răniți, în tragedia din Cariera Jilț Sud.
Ministerul Energiei le-a transmis participanților la ceremonii că ” politica, minciuna și demagogia trebuie scoase” din Valea Jiului, pentru că nu este nevoie de promiiuni deșarte, ci de soluții.
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, a declarat, duminică, la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Minerului, că atât Comisia Europeană cât și România au o datorie față de Valea Jiului, pe al cărei cărbune s-a bazat dezvoltarea economică şi socială a ţării: ”Dacă privim contextul geopolitic actual, România are o datorie față de Valea Jiului, are o datorie de a ajuta această zonă care are aceste probleme, dar nu din cauza noastră, ci din cauza conjuncturii istorice și a ceea ce s-a întâmplat de la Primul Război Mondial încoace. O astfel de datorie are și Uniunea Europeană pentru cele 12 țări în care mai există minerit. Dezvoltarea economică și socială a României s-a bazat pe această industrie a cărbunelui”, a subliniat Tiberiu Iacob Ridzi, citat la Radio Infinit.
Greva muncitorilor mineri de la Lupeni a izbucnit la 5 august 1929, din cauza nerezolvării conflictului de muncă dintre minerii din Valea Jiului şi societăţile carbonifere referitor la încheierea noului contract colectiv de muncă, în care muncitorii cereau să se prevadă: ziua de lucru de opt ore, mărirea salariilor cu 40%, revizuirea salariilor pe categorii, distribuirea retroactivă a unui procent de 15% din veniturile societăţii, desfiinţarea amenzilor ş.a., se arată în volumul ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Cele mai ample proteste din Valea Jiului au avut loc în 1929, în Lupeni. Greva minerilor nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de salariile mici a fost stinsă în urma unor represalii crunte, în timpul cărora peste 20 de oameni au murit şi un număr impresionant de mineri, peste 200, au fost răniţi. Evenimentele din Lupeni au fost relatate pe larg în presa internaţională, iar jurnaliştii marilor ziare din Statele Unite ofereau descrieri oripilante ale „vânătorii de oameni” care a urmat protestelor.
O altă grevă a minerilor din Valea Jiului, cu 35.000 de participanţi, a avut loc între 1-3 august 1977, fiind revendicate cu acest prilej îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă, fiind consideratăn ”cea mai mare acţiune revendicativă organizată a muncitorilor de la instaurarea comunismului în România”.
Anul 1977 a fost un an greu pentru economia României. Urmările crizei energetice mondiale începută în1973-74 încă erau resimțite pe deplin, iar cutremurul din 4 martie 1977 a îngreunat și mai mult situația. În pofida acestor greutăți, Ceaușescu nu a acceptat reducerea cifrelor de plan și insista ca toți indicatorii stabiliți anterior să fie îndepliniți.
La scurt timp după mișcarea pentru drepturile omului Charta 77 inițiată în Cehoslovacia, un protest similar a fost organizat și în România de dizidentul Paul Goma. La 23 martie 1977, minerul din Valea Jiului Dumitru Blaj a plecat la București pentru a semna apelul lui Goma. Nota sa adresată scriitorului a fost citită ulterior la Radio Europa Liberă, și ca urmare Blaj a fost criticat în fața colectivului de muncă, degradat pe post de vagonetar, apoi supraveghetor la un depozit de lemne. El a murit în anii ’80 în circumstanțe suspecte.
Pe 30 iune 1977 a fost adoptată Legea nr. 3 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, care interzice plata simultană a salariului și pensiei de invaliditate (erau mulți mineri care au ieșit la pensie cu grad de invaliditate III, și mai lucrau în mină), și prevedea schimbarea limitei de vârstă de pensionare a minerilor de la 50 la 52 de ani. Tot în aceeași perioadă programul de lucru a fost mărit de la 6 la 8 ore.
Minerii erau nemulțumiți și de aprovizionarea proastă cu bunuri de consum, de munca prelungită peste program (inclusiv duminicile), de condițiile de locuit și trai precare.
După 1989, viața minerilor nu va cunoaște o evoluție spectaculoasă. Salariile mici, traiul destul de greu și mai ales perspectiva pierderii locurilor de muncă, dar și desele manipulări ale factorilor politici au generat zeci de mișcări de protest ale minerilor din Valea Jiului și în anii regimului democratic, luna august rămânând o lună favorită pentru derularea grevelor, care au căpătat după 1990 și o nouă denumire: mineriade.
