Acasă Politic  Consultări Marcel Ciolacu – Denys Shmyhal

 Consultări Marcel Ciolacu – Denys Shmyhal

DISTRIBUIȚI

 169743–18082023  – Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal, aflat în vizită de lucru în România.

Prim-ministrul României a transmis, în cadrul întrevederii, că Guvernul României va continua să acorde sprijin deplin, multidimensional și consistent Ucrainei, atât timp cât va fi nevoie. „Vom rămâne alături de Ucraina până la victorie și restaurarea integrității teritoriale, dar și mai departe, în procesul de reconstrucție a țării”, a subliniat șeful Executivului român.

În contextul schimbului extins de opinii privind evoluțiile recente ale războiului de agresiune al Rusiei, prim-ministrul Shmyhal a prezentat implicațiile deciziei unilaterale a Federației Ruse de retragere din Inițiativa privind Cerealele la Marea Neagră asupra securității alimentare globale, precum și asupra economiei Ucrainei.

Premierul Marcel Ciolacu l-a asigurat pe omologul său ucrainean că România se va implica, în continuare, în facilitarea exporturilor de cereale ucrainene către piețele internaționale. „Ne vom concentra eforturile spre dezvoltarea capacităților și coridoarelor deja existente – în primul rând a Canalului Sulina și a Portului Constanța – pentru a atinge ținta noastră ambițioasă, respectiv dublarea volumului tranzitului de cereale ucrainene prin România,”, a arătat premierul Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul Ucrainei a mulțumit Guvernului și cetățenilor români pentru sprijinul constant și solidaritatea manifestată încă din primele zile ale războiului.

Cei doi prim-miniștri au trecut în revistă proiectele aflate în lucru pentru creșterea traficului maritim, fluvial, feroviar, rutier, precum și la punctele de trecere a frontierei, dar și eforturile substanțiale ale României pentru extinderea capacității logistice, pe toate aceste componente.

Premierul român a subliniat, de asemenea, măsurile la nivel național și european, care vor avea în vedere în egală măsură nevoia sprijinirii Ucrainei, dar și oferirea unui răspuns adecvat la așteptările și preocupările legitime ale producătorilor și fermierilor români.

În cadrul întrevederii de la Palatul Victoria, prim-ministrul Marcel Ciolacu a readus în discuție preocuparea Guvernului României privind respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina. „Așteptăm deschidere și implicare din partea autorităților ucrainene – așa cum este normal între două state legate printr-o solidaritate atât de puternică. Solicitările noastre sunt firești și rezonabile. Dorim pentru românii din Ucraina exact aceleași drepturi și libertăți de care se bucură persoanele aparținând minorității ucrainene din România”, a precizat prim-ministrul României.

Consultările între cei doi înalți oficiali au vizat, de asemenea, implicațiile de securitate pentru Republica Moldova și rezultatele Summit-ului NATO de la Vilnius, care au facilitat aprofundarea colaborării dintre Ucraina și NATO.

În contextul vizitei în România a prim-ministrului Ucrainei au fost semnate trei documente privind colaborarea bilaterală:

–        Declarația politică privind întărirea cooperării bilaterale în asigurarea tranzitului fiabil al mărfurilor din Ucraina;

–        Acordul privind recunoașterea reciprocă a actelor de studii;

–     Acordul privind deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la Sighetu Marmației – Bila Tserkva.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.