169687–10082022 – Începând de luni, 14 august, ora 9:00, Calea Floreasca și str. Radu Beller devin străzi cu sens unic, anunță primarul Capitalei, Nicușor Dan pe Facebook.
Pentru implementarea noilor reglementări de trafic, Administrația Străzilor București a executat lucrări de frezare, asfaltare, creare de benzi unice pentru autobuz, trasare a marcajelor rutiere corespunzătoare și a locurilor de parcare, a covoarelor verzi pentru pistele de biciclete și a amplasat semnele de circulație specifice.
Calea Floreasca devine sens unic de circulație pe direcția Șoseaua Ștefan cel Mare către intersecția Calea Floreasca cu strada Ceaikovski.
Autobuzele STB vor circula pe banda specială pentru transportul în comun dinspre Str. Ceaikovski spre Șoseaua Ștefan cel Mare. Pe același sens va fi și pista pentru biciclete.
Strada Radu Beller devine sens unic dinspre Bd. Mircea Eliade spre Piața Dorobanți.
Autobuzele STB vor circula pe banda dedicată de la Piața Dorobanți către Bd. Mircea Eliade. Pe același sens vor circula și bicicletele, pe pista special creată.