169740–18082023 – Andrei Baciu, fost secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii, a fost numit preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Decizia premierului Marcel Ciolacu a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial, odată cu cea de eliberare din funcția de secretar de stat.
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, în 3 august, ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, să gândească „schimbări profunde” la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, susținând că „este nevoie de o structură nouă şi, mai ales de un nou mod de lucru, bazat pe eficienţă şi responsabilitate faţă de banii contribuabililor”.
La scurt timp după oficializarea deciziei, Andrei Baciu a transmis care îi vor fi prioritățile.
„După mai bine de 3 ani şi jumătate în inima Ministerului Sănătăţii ca secretar de stat şi o implicare de un an şi jumătate în conducerea CNCAV (Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, n.red.), am ales să păşesc pe un nou drum. Toată această perioadă care a fost dominată de un eveniment pe care (sper să) nu-l întâlneşti decât o dată în viaţă, o pandemie care a afectat întreaga planetă, mi-a oferit o experienţă inestimabilă. Din care am învăţat enorm. Atât profesional, ca medic, cât şi la nivel uman, personal. Toată această experienţă mă face încrezător că voi putea face lucruri bune pentru pacienţii din România şi din postura de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a scris pe Facebook Andrei Baciu.