Acasă Anchete Justitie Alina Gorghiu anunță lansarea unei aplicații care va facilia recuperarea prejudiciilor provenite...

Alina Gorghiu anunță lansarea unei aplicații care va facilia recuperarea prejudiciilor provenite din infracțiuni

DISTRIBUIȚI

 169760 –21082023  – Recuperarea prejudiciilor provenite din infracţiuni devine o prioritate a sistemului judiciar din România, a anunțat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu a mai adăugat că va avea o discuţie, la începutul lunii septembrie, cu procurorul general, conducerea CSM, preşedintele ÎCCJ, procurorul-şef al DNA în care principala temă va fi implementarea strategiei de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni.

 „Suntem în dezvoltarea unei aplicaţii pe care Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate – ANABI o gestionează, o aplicaţie care înseamnă o bază de date amplă, în care se vor înscrie şi instanţe şi parchete şi instituţii şi vom putea să eficientizăm recuperarea acestor creanţe. Cred că mesajul cel mai important este acesta: de astăzi, privind înspre viitor, recuperarea prejudiciilo provenite din infracţiuni devine prioritate a noastră, ca sistem”, a afirmat Alina Gorghiu.

Ea a adăugat că a discutat, ca ministru al Justiţiei, cu magistraţii şi le-a cerut tuturor „să punem pe acelaşi loc şi tragerea la răspunderea penală şi recuperarea prejudiciului, pentru că vorbim de sume mari de bani care provin din infracţiuni, pe care statul român, din păcate, nu-i vede”.

„Atunci când o persoană, indiferent cum o cheamă, săvârşeşte o infracţiune, statul român cheltuieşte cu acea persoană, cu etapa de urmărire penală, cu judecata acelei persoane, cheltuieşte bani şi cu executarea pedepsei în sistemul penitenciar din România, cu probaţiunea. Însă, din păcate, este adevărat că de multe ori România pune în centrul strategiei sale condamnarea persoanei respective, tragerea sa la răspundere penală, dar nu pune întotdeauna accentul şi pe recuperarea prejudiciului”, a mai explicat Gorghiu. Sursa:viitorulilfovean.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.