169835 – 29082023 – Comisia Europeană a aprobat proiectul prin care România va primi peste 52 de milioane euro pentru cumpărarea a 37 de trenuri electrice pentru 13 rute interregionale din România. Banii provin din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Noile rame feroviare vor avea un impact pozitiv asupra întregii rețele de cale ferată din România. Sporirea frecvenței și a confortului călătoriilor, precum și stimularea utilizării trenurilor sunt importante pentru coeziunea teritorială și socială, facilitând accesul tuturor la locuri de muncă și la servicii publice. Acest lucru îmbunătățește sustenabilitatea transporturilor, contribuind astfel la tranziția verde. Politica de coeziune acționează împreună cu autoritățile române pentru a pune în aplicare obiectivele Pactului verde european.”
Introducerea trenurilor electrice de ultimă generație va îmbunătăți conectivitatea și confortul călătorilor și va reduce emisiile generate de transporturi.
Cu o capacitate de minimum 300 de călători/tren, investiția va îmbunătăți calitatea serviciilor feroviare de pe principalele coridoare feroviare interregionale electrificate care leagă Bucureștiul de centre de activitate regionale precum Arad, Cluj-Napoca, Constanța, Brașov, Timișoara, Iași, Galați, Craiova, Petroșani și Suceava.