169350 – 04072023 – În această dimineață ( 4 iulie 2023) au fost percheziționate 31 de adrese din București, Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Olt și Argeș, într-un dosar privind traficul de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.
La percheziții sunt prezenți și medici specialiști și asistenți medicali din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” București și personal medical de specialitate (inclusiv psihologi și specialiști în consilierea psihologică a victimelor) și SMURD București, care asigură și suport logistic cu autospeciale pentru transport personal și victime multiple.
Din datele anchetei reiese că începând cu noiembrie 2020, în județul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracționale organizate, care exploatau persoanele cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile, supunându-le la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere și exercitare de acte de violență fizică.
Exploatarea ar fi fost realizată și prin înfometare, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului, prin lipsa îngrijirii și asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ținerea acestora în stare de aservire față de membrii grupurilor infracționale organizate, pentru obținerea, de către liderii grupărilor și de către ceilalți membri, a unor foloase patrimoniale pe nedrept.
Prejudiciul total estimat depășește 5 milioane de lei.
26 de suspecți vor fi audiați la DIICOT, iar 15 martori, care au fost citați, vor fi audiați la IGPR.
Ancheta a început după autosesizarea polițiștilor Direcției de Investigații Criminale – IGPR.
Concomitent cu acțiunea DIICOT și IGPR, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, percheziționează 21 de adrese din București, Ilfov și Ialomița, la sediile unor instituții publice și private implicate acest dosar, în două cauze în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omisiunea sesizării și abuz în serviciu.
Din această a doua latură a anchetei reiese că, din 2021 și până în prezent, două instituții publice publice din domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociații, în calitate de furnizor de servicii sociale, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidențial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cauzând bugetului propriu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.
S-a constatat că în momentul atribuirii contractelor asociația nu avea experiență similară anterioară sau nu deținea licență de funcționare pentru Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi în cadrul căruia s-ar fi prestat serviciile contractate, în conformitate cu Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale.
Video – https://youtu.be/5KbSnSDgq8E