169331 – 02072023 – În perioada 23 – 29 iunie a.c., polițiștii de la transporturi, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în stații de cale ferată, trenuri de călători, porturi și aeroporturi.
De asemenea, pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional, au fost desfășurate activități pentru prevenirea furturilor de la călători și combaterea faptelor cu violență, combaterea călătoriei frauduloase, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, prevenirea furturilor de la infrastructura feroviară și din vagoanele de marfă.
Totodată, au fost desfășurate și acțiuni care au vizat verificarea respectării legislației privind transportul de persoane în regim de taxi și rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
Astfel, au fost legitimate 1.279 de persoane, fiind controlate 334 de autovehicule.
Totodată, au fost efectuate patrule în 158 de stații și triaje, dar și în 1.074 de trenuri de călători.
Polițiștii au efectuat verificări la 34 de nave și ambarcațiuni, au constatat 43 de infracțiuni și au cercetat 10 persoane.
Au fost depistate 4 persoane urmărite, verificate 45 de obiective de pază și 47 de permise de pescuit.
Polițiștii de la transporturi au reținut 6 certificate de înmatriculare, 8 permise auto și au aplicat 332 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 75.220 de lei.
De asemenea, polițiștii au indisponibilizat o ambarcațiune cu motor, un motor de ambarcațiune și 32 de kilograme de pește.