Acasă Economie Podul suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa, a...

Podul suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa, a fost inaugurat

DISTRIBUIȚI

 169377 – 06072023 – Podul suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa şi cea mai mare investiţie de infrastructură din ultimii 30 de ani, a fost inaugurat, joi, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis. Lucrările au costat jumătate de miliard de euro și s-au terminat cu doi ani întârziere.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că este cea mai amplă construcție ridicată în România în ultimele trei decenii și este al treilea pod ca mărime din Europa

„Îmi face o deosebită plăcere să particip la inaugurarea podului suspendat peste Dunăre, care leagă, începând de astăzi, județele Brăila și Tulcea. Aceasta este cea mai amplă construcție ridicată în România în ultimele trei decenii și este al treilea pod ca mărime din Europa. Îi felicit pe toți cei implicați în acest proiect de investiții pentru eforturile depuse și pentru rezultatul obținut. Avem o nouă dovadă, cât se poate de puternică, a faptului că și în România, dacă există voință și seriozitate, se pot duce la capăt proiecte majore de infrastructură. Mulțumiri speciale trebuie aduse și partenerilor japonezi și italieni pentru implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă. În urmă cu doi ani, când s-a aniversat centenarul relațiilor bilaterale dintre Japonia și România, proiectul acestui pod a fost prezentat ca exemplu concludent al colaborării dintre Japonia și Uniunea Europeană”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că România transmite Europei un mesaj clar: vrem, știm și mai ales putem să ne construim destinul ca o națiune europeană puternică și demnă.

”Cele 500 de milioane de euro investite în pod s-au întors, în mare parte, în economia românească – mai ales în această regiune. Beneficiare sunt familiile a mii de angajaţi de la companii din judeţe precum Brăila, Tulcea şi Galaţi, care au lucrat şi lucrează încă la finalizarea întregului obiectiv. Aceşti bani alimentează de patru ani economia locală. Aceşti bani au însemnat, cu siguranţă, zeci de mii de vise transformate în realitate în viaţa de zi cu zi a unor copii, a unor părinţi şi chiar a unor bunici”, a arătat şeful Executivului. El a menţionat că este însă, în egală măsură, şi un simbol al patriotismului economic pus la baza programului de guvernare”.

Despre podul de la Brăila, fostul premier, Nicolae Ciucă, a spus că ”este cel mai important proiect românesc de infrastructură de după 1989. A ieșit un lucru trainic”.

România îşi consolidează rolul strategic la frontiera de est a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice

Sorin Grindeanu a arătat că este prima conexiune rutieră din istoria României dintre judeţele Tulcea şi Brăila.

”Acest pod până la urmă este dovada că statul român ştie să investească şi să atragă bani europeni, ştie să abordeze strategic dezvoltarea regiunilor din România şi mai ales ştie să creeze oportunităţi pentru noi locuri de muncă. România îşi consolidează prin această lucrare de infrastructură incluzivă rolul strategic la frontiera de est a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice”, a mai arătat Grindeanu

Mihai Tudose: Am să vă vorbesc ca brăilean

Prezent la eveniment a fost și Mihai Tudose, cel care a început acest proiect.

”După anii 90 toți am sperat în dezvoltare. Am sperat că binele va veni și la noi. A început să vină de la vest, dar mai greu la noi, că nu avea pe unde, că nu erau șosele. Sorin Grindeanu a găsit finanțarea pentru acest pod. Este marcarea începutului dezvoltării zonei Dunării de Jos, a doua aglomerare urbană după București”, a mai declarat acesta.

Podul suspendat are o lungime totală de de 1.974,30 m, o deschidere centrală de 1.120 metri și două deschideri laterale de 489,65 și 364,65 metri.

Gabaritul pe verticală al podului este de 38 m de la nivelul de inundații maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigație pe Dunăre.

Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal și tiranți verticali de legatură între tablier și cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren și sunt localizate în afara digurilor Dunării.

Lățimea totală a podului suspendat de la Brăila este de 31,70 metri. Calea pe pod va avea 22,00 metri și va fi alcatuită din 4 benzi de circulație de câte 3,50 m lațime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m lațime, două acostamente de 1,50 m lățime și o zonă mediană cu lățimea de 3,00 m. La acestea se adaugă, de o parte și de alta, 2 benzi adiționale pentru trafic pietonal, biciclete și întreținere, trotuarele având lațimi de câte 2,80 m fiecare.

Pe tronsonul cuprins între km 4+486,10 și km 6+680,30, unde drumul traversează fluviul Dunărea, s-au construit două viaducte de acces în lungime de 110 metri fiecare.

Podul suspendat este poziționat între km 4+596,10 și km 6+570,52, pe drumul principal Brăila–Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometri pe Dunăre, măsurat de la Sulina).

Ideea construirii unui pod peste Dunăre în această zonă a apărut în anii 1980, când au fost analizate 3 amplasamente posibile. În 1996 s-a efectuat un studiu de prefezabilitate pe baza ideilor avansate cu un deceniu în urmă.

Un prim studiu de fezabilitate a fost efectuat în 2001, intitulat „Construcția unui pod peste Dunăre în zona Brăila”, elaborat de JETRO (Japan External Trade Organization), în colaborare cu IPTANA București, în vederea obținerii unui împrumut de la statul japonez. A urmat studiul de fezabilitate „Constructia unui pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila” elaborat în anul 2003 de IPTANA, alcătuit după normele romyânești, pentru care s-au obținut următoarele acorduri și avize. Dintre variantele menționate s-a selectat cea propusă de IPTANA.

Studiul a fost reactualizat în anii 2015–2016, și aprobat în 2017 de CNAIR și Ministerul Transporturilor.

În cadrul Masterplanului General de Transport, podul figurează ca parte a drumului expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanța, planificat să se realizeze în perioada 2020–2030 și este ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea acesteia în Marea Neagră.sursa: viitorulilfovean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.