169078–07062023 – Senatul a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă de acordare a voucherelor de vacanţă şi salariaţilor din sectorul privat, încadraţi cu contract individual de muncă.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 1 iunie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.
La propunerea legislativă iniţiată de senatorii Eugen Ţapu-Nazare (PNL), Radu Oprea (PSD) şi Lorand Turos (UDMR) au subscris peste 100 de parlamentari de la PNL, PSD şi UDMR.
„Pe lângă eliminarea discrepanţelor dintre cele două categorii de salariaţi – bugetari şi cei din sectorul privat – valoarea voucherelor de vacanţă se întoarce practic în economie, iar consecinţele sunt pozitive pentru întreaga industrie a turismului şi activităţilor conexe (HoReCa, industria alimentară, industria de transport, servicii, comerţ)”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative privind modificarea şi completarea OUG 8 2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.
Dacă Proiectul de lege va fi aprobat, aproximativ 4,2 milioane de angajați din sectorul privat vor putea beneficia de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei, începând cu 1 ianuarie 2024, iar facilitatea ar dura până pe 31 decembrie 2026.
În prezent, doar angajații de la stat se bucură de vouchere de vacanță.
Motivul principal pentru care parlamentarii vor să acorde acest beneficiu pentru circa 4,2 milioane de angajați din mediul privat nu este tocmai cel evident – încurajarea turismului autohton sau suplimentarea beneficiilor pentru salariați. Deși aceste motive sunt citate în expunere, motivul principal este necesitatea de a crește gradul de conformare fiscală. Mai exact, încurajarea încheierii de contracte de muncă și, astfel, plata dărilor fiscale aferente către stat.
Acoperirea cheltuielilor de vacanță, voucherele ori primele de vacanță sunt printre beneficiile extrasalariale preferate de angajatori și angajați deopotrivă, o parte fiind însoțite de un regim fiscal care face cheltuiala angajatorului mai mică și câștigul angajatului, mai mare.
În prezent, acordarea voucherelor de vacanță în mediul privat se face tot conform OUG 9/2008, iar nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților de la privat sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a maximum șase salarii de bază minime brute pe țară – voucherele sunt impozitate cu 10%, dar nu li se aplică deloc contribuții atât timp cât se încadrează în plafon. Este o cheltuială a angajatorului, care beneficiază de un regim fiscal avantajos dacă se respectă anumite condiții. Ceea ce propun parlamentarii prin acest proiect, este, practic, acordarea din banii statului a aceleiași sume pe care o pot primi și bugetarii. În continuare, angajatorii vor putea să acorde și mai mulți bani de vacanță angajaților, ca beneficiu extrasalarial, peste ceea ce le-ar oferi statul.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.