Acasă Politic Reuniunea  Consiliului ministerial al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră

Reuniunea  Consiliului ministerial al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră

DISTRIBUIȚI

 169144 – 14062023 – Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a participat marți, 13 iunie 2023, la cea de-a 46-a Reuniune a Consiliului Ministerial al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), organizată în sistem videoconferință de Președinția-în-Exercițiu a acestui for regional, exercitată în primul semestru al anului 2023 de către Republica Serbia.

În intervenția sa, secretarul de stat român a subliniat importanța cooperării regionale, care constituie o prioritate a politicii externe a României și a evocat angajamentul ferm al țării noastre pentru respectarea principiilor dreptului internațional, principii care stau la baza Organizației. În context, a reiterat condamnarea fermă de către ţara noastră a încălcării deliberate a principiilor şi fundamentelor dreptului internațional de către F. Rusă, în războiul de agresiune ilegal și nejustificat împotriva Ucrainei, și a exprimat preocuparea față de consecințele securitare și economice ale acestei agresiuni asupra regiunii extinse a Mării Negre, precum și asupra activității OCEMN. Astfel, oficialul român a reiterat importanţa promovării culturii dialogului în cadrul Organizației, în contextul respectării de către statele membre a obligațiilor asumate prin Carta OCEMN.

Secretarul de stat Daniela Gîtman a evidențiat rolul semnificativ al Grupurilor de Lucru ale OCEMN, care constituie „motoarele cooperării sectoriale în beneficiul cetățenilor statelor membre” în această organizație regională şi a prezentat contribuţia României în calitate de ţară-coordonatoare a Grupului de Lucru pentru Mediu, precum și a priorităților pe care le va urmări odată cu preluarea coordonării Grupului de Lucru pentru Asistenţă în Situaţii de Urgenţă, începând cu 1 iulie 2023.

De asemenea, oficialul român a evidenţiat contribuţia ţării noastre la progresele înregistrate în mandatul Președinției-în-Exercițiu a Serbiei, cu referire la revitalizarea procesului de actualizare a Agendei Economice a OCEMN, consolidarea cooperării cu alte formate regionale, precum Inițiativa Central Europeană (ICE) și a pledat pentru dinamizarea dialogului și a schimbului de bune practici între regiune şi Uniunea Europeană, respectiv Statele Membre ale acesteia. În context, s-a referit la Inițiativa celor Trei Mări (I3M), al cărei Summit va avea loc la București, la 6 septembrie 2023.

Secretarul de stat român a reliefat importanța interacţiunii cu Uniunea Europeană, cu impact direct și pozitiv asupra bunăstării cetățenilor din regiunea extinsă a Mării Negre și asupra consolidării rezilienţei statelor membre ale Organizației. În acest sens, reprezentantul României a subliniat contribuția substanţială şi complementară a Uniunii Europene la eforturile statelor din regiune, din perspectiva relansării economice, relevând inclusiv rolul esenţial al transferului de tehnologie sau al accesului pe piața comună. Totodată, secretarul de stat Daniela Gîtman a felicitat R. Moldova pentru rezultatele de succes înregistrate cu prilejul Summitului Comunităţii Politice Europene, organizat recent.

În încheierea intervenției sale, secretarul de stat român a mulţumit R. Serbia pentru asigurarea mandatului curent de Preşedinţie-în-Exerciţiu, desfăşurat într-un climat politic marcat de agresiunea rusă împotriva Ucrainei şi a transmis susţinerea României pentru Turcia, în calitate de viitoare Preşedinţie-în-Exerciţiu a OCEMN, în al doilea semestru al anului 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.