Acasă Politic Întrevedere Luminița Odobescu – Lilyana Pavlova

Întrevedere Luminița Odobescu – Lilyana Pavlova

DISTRIBUIȚI

 169260 – 24062023 – Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut vineri, 23 iunie 2023, o întrevedere cu delegația Băncii Europene de Investiții, condusă de vicepreședintele BEI, Lilyana Pavlova.

Discuțiile au vizat parcursul excelent al relațiilor dintre BEI și România, contribuția BEI la cofinanțarea unor proiecte de importanță majoră pentru țara noastră, precum şi sprijinul financiar acordat Ucrainei în contextul situaţiei generate de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Vicepreședintele Băncii Europene de Investiţii, Lilyana Pavlova, a subliniat rolul BEI în sprijinul acordat Ucrainei în baza noilor instrumente instituite în acest scop. Ministrul român al afacerilor externe a evocat, la rândul său, sprijinul multidimensional acordat de ţara noastră Ucrainei, precum şi importanţa menţinerii măsurilor cuprinzătoare de asistenţă, atât timp cât va fi nevoie, inclusiv în perspectiva eforturilor de reconstrucție a acestui stat.

Totodată, șefa diplomației române a subliniat importanța și caracterul special al cooperării între România și BEI, care este unul dintre cei mai importanţi parteneri financiari ai României. Au fost evocate oportunităţile de consolidare în continuare a cooperării, pe dimensiunea asigurării capacității de cofinanțare și a expertizei tehnice necesare derulării unor proiecte majore pentru țara noastră.