169108 – 10062023 – Fondul pentru modernizare al Uniunii Europene a alocat 2,4 miliarde EUR pentru 31 de proiecte în șapte țări beneficiare pentru a contribui la modernizarea sistemelor lor energetice, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul energiei, al industriei și al transporturilor și la îmbunătățirea eficienței energetice. Aceasta este cea mai mare plată comună de până acum și va impulsiona tranziția verde a Europei. Aceste investiții ajută statele membre respective să reducă dependența de combustibilii fosili din Rusia, să își îndeplinească obiectivele în materie de climă și energie pentru 2030 și să contribuie la angajamentul pe termen lung al UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.
Datorită veniturilor din sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii, au fost realizate investiții suplimentare în România (1,1 miliarde EUR), Cehia (1 miliard EUR), Bulgaria (197 de milioane EUR), Polonia (47 de milioane EUR), Croația (88 de milioane EUR), Letonia (5 milioane EUR) și Lituania (1 milion EUR). Sumele plătite astăzi aduc totalul plăților din Fondul pentru modernizare începând din ianuarie 2021 la aproximativ 7,5 miliarde EUR, de care beneficiază 10 state membre eligibile. Proiectele sprijinite astăzi se axează pe generarea de energie electrică din surse regenerabile, modernizarea rețelelor energetice și eficiența energetică.
Printre exemplele de propuneri care au primit finanțare astăzi se numără:
- modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice din Bulgaria pentru a accelera electrificarea transportului, implementarea stocării și decarbonizarea și descentralizarea consumului și producției de energie;
- implementarea capacității de stocare a energiei fotovoltaice și a energiei pentru furnizorii de servicii publice de alimentare cu apă din Croația;
- îmbunătățirea eficienței energetice și a economiilor de energie în clădirile noi pentru sectorul public prin intermediul programului ENERGov din Cehia;
- introducerea vehiculelor electrice și a infrastructurii de încărcare corespunzătoare în Letonia;
- renovarea clădirilor cu mai multe apartamente din Lituania;
- sprijinirea cogenerării pentru încălzirea centralizată în Polonia;
- noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile, termoficare și infrastructură de gaze pentru a înlocui energia pe bază de cărbune în România.
Următoarele termene-limită până la care statele membre beneficiare își pot prezenta propunerile de investiții în vederea obținerii unui sprijin potențial din Fondul pentru modernizare sunt 15 august 2023 pentru propunerile neprioritare și 12 septembrie 2023 pentru propunerile prioritare.
Finanțat din veniturile obținute în urma licitării certificatelor de emisii din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, Fondul pentru modernizare urmărește să sprijine zece țări din UE cu venituri mai mici în tranziția lor către neutralitatea climatică. Țările beneficiare sunt Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.
Fondul pentru modernizare sprijină investițiile în producția și utilizarea energiei din surse regenerabile, în eficiența energetică, în stocarea energiei, în modernizarea rețelelor energetice, inclusiv a sistemelor centralizate de termoficare, a conductelor și a rețelelor, precum și investițiile în tranziția justă din regiunile dependente de carbon. O prezentare generală a plăților anterioare poate fi găsită aici.
Fondul vine în completarea altor instrumente de finanțare europene, cum ar fi politica de coeziune și Fondul pentru o tranziție justă RO•••. El mobilizează resurse semnificative, care pot ajuta statele membre beneficiare să sprijine investițiile în conformitate cu Planul REPowerEU și cu pachetul „Pregătiți pentru 55” RO•••. Fondul funcționează sub responsabilitatea statelor membre beneficiare, în strânsă cooperare cu Comisia Europeană și cu Banca Europeană de Investiții(BEI).
La 10 mai 2023, sistemul UE revizuit de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) a fost consacrat în legislația UE. Sistemul EU ETS consolidat RO••• extinde domeniul de aplicare al Fondului pentru modernizare, oferind sprijin financiar altor trei state membre beneficiare – Portugalia, Grecia și Slovenia – începând din 2024.
Activitățile de evaluare a propunerilor de investiții pe care BEI le desfășoară în cadrul Fondului pentru modernizare sunt separate de operațiunile standard de finanțare și de asistență tehnică ale BEI, pentru a se evita orice potențial conflict de interese în desfășurarea activităților mandatate în conformitate cu Directiva ETS și cu Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei RO••• din 9 iulie 2020.