Acasă Externe Agenda Europeana Așteptări și soluții ale tinerilor europeni cu un an înaintea europarlamentarelor

Așteptări și soluții ale tinerilor europeni cu un an înaintea europarlamentarelor

DISTRIBUIȚI

 169031 – 01062023 –  Vineri, 9 iunie și sâmbătă, 10 iunie, Parlamentul European va găzdui peste 300 de activități în persoană și hibride – dezbateri, discuții, oportunități de relaționare, spectacole artistice, activități sportive și ateliere interactive reunite în cadrul Evenimentul tineretului european 2023 (EYE 2023), unde 10.000 de tineri europeni vor discuta despre viitorul Europei, în contextul războiului împotriva Ucrainei și al viitoarelor alegeri europene.

Alegerile europene din 2024 pentru a modela viitorul UE

Evenimentul va fi deschis de președinta PE, Roberta Metsola, iar participanții vor discuta despre priorități-cheie – justiția climatică, încălzirea globală și strategia UE în domeniul biodiversității, Anul european al competențelor, adaptarea la tranziția verde și tehnologică, la lecțiile învățate în urma pandemiei de COVID-19 și la modul de abordare a inegalităților sociale și a excluziunii în Europa, protecția valorilor UE, rolul Europei într-o lume în schimbare – marcată de invazia Rusiei în Ucraina –, politica privind migrația și necesitatea implicării și participării tinerilor.

După sesiunea de închidere de sâmbătă, concluziile discuțiilor vor fi reunite într-un raport care va fi distribuit eurodeputaților, iar câțiva participanți vor putea să dezvolte ideile pe care le consideră cele mai captivante și să le prezinte direct eurodeputaților în timpul unei audieri EYE planificată pentru toamna anului 2023.

Este a cincea ediție a EYE, care reunește tineri din Uniunea Europeană și din întreaga lume, pentru a împărtăși și modela ideile lor cu privire la viitorul Europei. Este o oportunitate unică pentru persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani să vorbească, să se inspire și să se întâlnească cu experți, activiști, influenceri și factori de decizie, în inima democrației europene.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.