Acasă Politic Președintele Frank-Walter Steinmeier a reiterat sprijinul Berlinului pentru aderarea României la Spațiul...

Președintele Frank-Walter Steinmeier a reiterat sprijinul Berlinului pentru aderarea României la Spațiul Schengen

DISTRIBUIȚI

 168956 – 24052023 – Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit cu președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, cu prilejul vizitei de stat a acestuia în România.

Discuțiile s-au axat pe continuarea dezvoltării cooperării în plan bilateral și în contextul UE și NATO.

Cei doi demnitari au evidențiat caracterul privilegiat, cu valențe strategice, al relațiilor româno-germane, întemeiate pe un dialog politic consistent și o componentă economică solidă. Aceste relații sunt facilitate și potențate de puternicele legături interumane, în special prin contribuția comunității românești – în creștere – din Germania și cea a etnicilor germani din România.

Președintele Steinmeier și premierul Ciucă au  subliniat și importanța menținerii unității europene și euroatlantice în asigurarea sprijinului pentru Ucraina.

Șeful Executivului român a apreciat activitatea celor peste 25.000 de companii cu participație germană din România și care fac din Germania primul investitor în economia românească, cu prezență în sectoare de vârf. În context, premierul a evocat potențialul de consolidare a cooperării în domenii precum infrastructură, inclusiv în transporturi și energie, energie verde, industria hidrogenului, industria auto, agricultură și industrie alimentară, economie circulară, materii prime critice, digitalizare, cercetare și inovare, industria de apărare, industria electronică și electrotehnică, semiconductori.

Premierul Ciucă a apreciat reiterarea de către președintele federal Steinmeier a sprijinului Berlinului pentru aderarea României la Spațiul Schengen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.