169025 – 31052023 – În perioada 31 mai – 5 iunie 2023 sunt preconizate creșteri ale timpilor de așteptare la punctele de trecere a frontierelor (PTF) rutiere bulgare. Din acest motiv, MAE recomandă cetățenilor români folosirea tuturor punctelor de frontieră și să se asigure că dețin combustibil, apă, alimente suficiente pentru astfel de situații. Turiștilor români care aleg să revină în țară prin PTF Giurgiu-Ruse li se recomandă să pregătească, în prealabil, suma exactă pentru taxa de pod, și anume 2 (doi) euro (monede cu valoare nominală de 1 euro sau 2 euro) sau 4 (patru) leva, pentru a scurta timpii de așteptare la procesarea și eliberarea documentelor justificative tip chitanțe, facturi sau bonuri fiscale.
În acest context, este importantă informarea corectă, achiziționarea din timp a vinietelor electronice și achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL, pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.
Firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri, care tranzitează teritoriul bulgar, li se recomandă ca la stabilirea itinerariilor de deplasare și a programului de lucru al conducătorilor auto, să ia în considerare creștereba, în această perioadă, a timpilor de așteptare la trecerea frontierelor.
Pentru intrarea în România se recomandă folosirea și a celelorlalte puncte de trecere a frontierei situate la frontiera cu Bulgaria, precum PTF Vidin – Calafat, PTF Kardam – Negru Vodă, PTF Oryahovo – Bechet (ferry), PTF Dobromir – Krushari (maximum 3,5 tone), PTF Kainardzha – Lipnița (maximum 3,5 tone), PTF Nikopol – Turnu Măgurele (ferry) și PTF Svishtov – Zimnicea (ferry), ultimele patru PTF cu program de funcționare în intervalul orar 08:00 – 20:00.
În acest context, este subliniată importanța informării corecte a cetățenilor români, a achiziționării din timp a vinietelor electronice și a achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare. Informații suplimentare pot fi accesate astfel:
- cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicația gratuită LIMA, de pe pagina de Internet a Agenției „Infrastructura Rutieră” – și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
- cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL
- cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare
- cu privire la situația zborurilor pe aeroportul din Sofia
- cu privire la starea vremii
- cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.