Acasă Economie Laszlo Borbely: România e la coada Europei în ceea ce priveşte reciclarea...

Laszlo Borbely: România e la coada Europei în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor municipal

DISTRIBUIȚI

 168756– 05052023 – Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, Laszlo Borbely, a declarat, la inaugurarea fabricii PET Recycling Team Târgu Mureş, că o astfel de investiţie este extrem de utilă, mai ales că România este codaşa Europei la reciclarea deşeurilor municipale, cu doar 11,3%, comparativ cu media Uniunii Europene care este peste 40%.

„Vă spun două date care demonstrează faptul că o investiţie că aceasta este mult mai utilă pentru judeţul nostru, aşa cum am spus, pentru dezvoltarea durabilă a zonei şi a României. România e la coada Europei, din păcate, în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor municipale, 11,3% se reciclează în momentul de faţă, când media Uniunii Europene e peste 40% şi ar trebui să ajungem repede până la 50%. Şi dacă vorbim că noi am coordonat strategia de economie circulară, dacă vorbim de materiale care se recirculă, România e la 1,4% şi media Uniunii Europene este la 12%. Deci iată două cifre ce arată utilitatea acestei investiţii. Eu îi felicit pe investitori pentru că avem nevoie de asemenea fabrici, asemenea investiţii”, a declarat Laszlo Borbely.

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Adrian Bidu, prezent la inaugurarea fabricii PET Recycling Team Târgu Mureş, a declarat presei că îşi doreşte cât mai multe fabrici de reciclare a PET-urilor în România, aşa cum există la Târgu Mureş şi Buzău, dar că, deocamdată, nu au fost alte solicitări.

„O astfel de fabrică înseamnă foarte mult: 18.000 de tone de reciclare de PET-uri înseamnă foarte mult şi îmi doresc din suflet cât mai multe fabrici de reciclare în România. Ne dorim cu toţii să nu mai vedem PET-uri aruncate sau depozitate şi aruncate pe toate terenurile care sunt abandonate. În România avem mai multe solicitări de informaţii referitor la CAEN, respectiv pentru reciclare, dar momentan nu s-a mai solicitat niciun act de reglementare final, pentru că fără actul de reglementare nu poţi să-ţi desfăşori o activitate din punct de vedere al protecţiei mediului”, a subliniat Adrian Bidu.

Asocierea formată din Grupul Alpla (Austria), Ecohelp SRL (România) şi United Polymer Trading (Elveţia) a inaugurat, la Târgu Mureş, fabrica PET Recycling Team, construită în urma unei investiţii de 7,5 milioane de euro, care va livra 18.000 de tone de plastic reciclat pe an. Sursa:AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.