Acasă Politic Întrevedere Bogdan Aurescu – Annalena Baerbock

Întrevedere Bogdan Aurescu – Annalena Baerbock

DISTRIBUIȚI

 168842 – 13052023 – Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut vineri, 12 mai 2023, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Federale Germania, Annalena Baerbock, în marja reuniunii Gymnich de la Stockholm.

Discuțiile au vizat atât oportunitățile de consolidare a relațiilor româno-germane cu caracter strategic, cât și subiectele de actualitate de pe agenda europeană, inclusiv în contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina.

Astfel, cei doi miniștri au discutat despre subiectul aderării României la spațiul Schengen, ministrul Aurescu prezentând detaliat stadiul demersurilor părții române. Ministrul german de externe a reconfirmat, în mod ferm, sprijinul puternic al Germaniei pentru aderarea României cat mai curând, precizând, printre altele, că discuțiile interne din țara sa privind gestionarea frontierelor interne Schengen cu alte state membre nu afectează în niciun fel poziția menționată a Berlinului.

De asemenea, a fost discutată situația coridoarelor de solidaritate ale UE, respectiv a negocierilor privind prelungirea Black Sea Grain Initiative, ambii miniștri exprimând speranța că aceasta din urmă va fi realizată.

În egală măsură, în contextul recentei stabiliri – în urma acordului politic obținut la CAE din 24 aprilie 2023 – a regimului de sancțiuni UE pentru contracararea acțiunilor de destabilizare la adresa Republicii Moldova și a ordinii sale constituționale, inițiativă lansată de ministrul Bogdan Aurescu la CAE din 20 februarie 2023, șeful diplomației române a solicitat sprijinul Germaniei pentru implementarea rapidă a măsurilor privind listarea primului lot de persoane sub acest regim. Ministrul german de externe a confirmat sprijinul deplin al Germaniei pentru acest demers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.