168757– 05052023 – Guvernul a aprobat două proiecte importante care vizează susţinerea sectorului agricol în domeniul vegetal, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Primul se referă la sprijinul acordat în bani fermierilor care cultivă usturoi, precum şi la stabilirea unor măsuri de verificare a acestei producţii în 2023.
Cea de-a doua schemă de ajutor de minimis pentru producători vizează cartoful de consum, valoarea totală a finanţării acordate fiind de aproape 15 milioane de lei, respectiv 200 de euro pe hectar pentru fiecare beneficiar.