Acasă Social Educatie Federaţiile din educaţie: Guvernul trebuie să găsească soluţii pentru problemele din educaţie!

Federaţiile din educaţie: Guvernul trebuie să găsească soluţii pentru problemele din educaţie!

DISTRIBUIȚI

 168930 – 22052023 – ”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“, în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, au respins ieri, 21 mai 2023, așa-zisa ofertă a Guvernului României.

  • NU avem nevoie de ajutoare sociale!
  • NU suntem asistați social!
  • AVEM nevoie de salarii decente!
  • NU am decis să facem grevă peste noapte!
  • NU facem jocuri politice!

ESTE greva oamenilor școlii, este greva celor peste 200.000 de angajați din învățământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor. Este greva celor care spun răspicat: AȘA NU SE MAI POATE!

ACUM, mai mult ca oricând, este important să dăm dovadă de unitate.

Le mulţumim pentru susţinere şi înţelegere părinţilor şi elevilor!

Atenție, însă, la manipulările și dezinformările de pe rețelele sociale și cele care apar în spaţiul public pe anumite site-uri! Facem apel atât la jurnalişti, cât şi la membrii de sindicat să verifice informațiile la nivelul organizațiilor sindicatele teritoriale sau la federaţiile reprezentative din învăţământ!

De aproape doi ani tragem semnale de alarmă, organizăm acțiuni de protest. Din anul 2021 și până în prezent, când s-a luat decizia declanșării grevei, am avut următoarele acțiuni de protest:

  • 6 decembrie 2021 – am depus la Registratura Guvernului 163.000 de petiții ale angajaților din învățământ prin care aceștia au solicitat majorarea în regim de urgență a salariilor;
  • 20 – 22 decembrie 2021 – am pichetat sediul Guvernului României;
  • 13 ianuarie 2022 – am pichetat sediul Guvernului României;
  • 19 ianuarie 2022 – am organizat o grevă de avertisment de două ore;
  • 25 mai 2022 – am organizat un miting de protest în Piața Victoriei;
  • 1 februarie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
  • 21 februarie 2023 – am anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că vom declanșa greva generală;
  • 29 martie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
  • 25 – 26 aprilie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
  • 10 mai 2023 – am organizat un marș de protest la care au participat peste 15.000 de angajați din învățământ;
  • 17 mai 2023 – am organizat o grevă de avertisment de două ore.

Atenţionăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluționarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învățământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâți ca, în paralel cu greva generală,  să iasă masiv în stradă”, transmit Federațiile din educație printr-un comunicat de presă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.