168825 – 12052023 – Pandemia de COVID-19 a schimbat puternic demografia Europei. Cele mai recente date ale Eurostat arată scăderi în ceea ce privește speranța de viață, rata fertilității și numărul căsătoriilor.
Fertilitatea europeană a scăzut în primul an al pandemiei de la 1,53 la 1,50, iar rata căsătoriilor a scăzut la cele mai mici cote după 1964. De asemenea, creșterea populației europene s-a oprit în 2020, iar în următorii ani de pandemie populația a scăzut cu 585.000 de persoane.
Cea mai mare descreștere s-a înregistrat în Italia – 611.000, urmată de Polonia, Grecia și Croația. La polul opus, 17 țări au înregistrat o creștere, însă nu atât de mare încât să echilibreze balanța europeană a scăderii populației.
La polul opus, Franța deține recordul absolut, cu un plus de 552.000 de persoane în cei doi ani de pandemie. La 1 ianuarie 2022, Europa număra aproape 447 de milioane de persoane.
Germania are cea mai mare populație – 83 de milioane, urmată de Franța, Italia, Spania și Polonia. Cele cinci însumează două treimi din populația Uniunii Europene.
La polul opus, Malta, Luxemburg și Cipru au cea mai mică populație, între 500.000 și un milion de persoane.
La 1 ianuarie 2022, în Uniunea Europeană (UE) trăiau 446,7 milioane de persoane. Cel mai populat stat membru al UE a fost Germania (83,2 milioane, 19% din totalul UE), urmată de Franța (67,9 milioane, 15%), Italia (59,0 milioane, 13%), Spania (47,4 milioane, 11%) și Polonia (37,7 milioane, 8%). In total, aceste cinci state membre reprezentau două treimi din populația UE. La celălalt capăt al intervalului, cele mai puțin populate state membre ale UE au fost Malta (521 000 de persoane, ceea ce corespunde la 0,1% din totalul UE), Luxemburg (645 000, tot 0,1%) și Cipru (905 000, 0,2%).