168974 – 26052023 – Cele 11 Administrații Bazinale de Apă (ABA) – Crișuri, Someș-Tisa, Mureș, Banat, Jiu, Argeș-Vedea, Olt, Buzău-Ialomița, Dobrogea-Litoral, Siret, Prut-Bârlad vor fi dotate cu utilaje și echipamente (inclusiv drone cu senzori) de monitorizare și intervenție în caz de inundații, poluări și accidente la lucrările hidrotehnice. Suma aprobată de Guvern se ridică la 41,65 milioane de euro din fonduri rambursabile PNRR.
Investițiile în echipamente de investigare și monitorizare a stării infrastructurii de apărare vizează achiziția de drone cu senzori LIDAR/FLIR, fotograme, MULTISPECTRU și alți senzori, echipament pentru tomografia digurilor – geoelectrorezistente/georadar, care să permită investigații tomografice ale infrastructurii, care vor evidenția zonele geologic sensibile ale infrastructurii, imposibil de determinat numai prin metode vizuale.
De asemenea, vor fi achiziționate vehicule pentru intervenții în situații de urgență (cu utilaje pentru acces și intervenție în teren accidentat, șenilate amfibii pentru acces și transportul sacilor/digurilor mobile în zone greu accesibile).
Lucrările principale vizate sunt: intervenții terasiere rapide pe zonele înmlăștinite sau eutrofizate, colmatate, întreținerea și curățarea albiilor, șenalelor de tranzit a debitelor, a canalelor de orice fel, a lacurilor, a malurilor, iazurilor etc., dragări mecanice (sau chiar dragări în tehnologii mixte de dragare, cu cap absorbant – tăietor rotativ, dacă se achiziționează echipamentele adiționale corespunzătoare), decolmatări locale ale râurilor și lacurilor/acumulărilor, destufizarea, îndepărtarea plaurilor, lăstărișului și vegetației acvatice, de orice fel.
Alte investiții vizează achiziția de echipamente hardware și software necesare pentru procesarea, stocarea și analiza datelor culese de echipamentele de investigare și monitorizare a stării infrastructurii de apărare, dar și modernizarea serverelor și echipamentelor de comunicații de date.
Dotarea cu echipamente pentru prospecțiuni geofizice, inclusiv pregătirea personalului pentru folosirea și interpretarea datelor, vor contribui la îmbunătățirea capacității tehnice de reacție ale ANAR în caz de inundații, poluări sau accidente la lucrările hidrotehnice.