Acasă Social Educatie Aceleași beneficii

Aceleași beneficii

DISTRIBUIȚI
studenti

 168736 – 04052023 – Studenții români care studiază în străinătate vor primi, potrivit prevederilor noii Legi a Educației, două facilități de care până acum beneficiau doar studenții din țară.

Astfel, noua Lege a Educației include o prevedere privind facilități de transport și pentru studenții români care studiază în afara granițelor. Aceștia vor avea, ca și studenții din țară, dreptul la un tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, și cel naval, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 35 de ani. Este suficient să prezinte un carnet sau card studențesc valabil pentru anul calendaristic respectiv.

Totodată, în limita bugetelor aprobate, studenții români care învață în afara granițelor pot primi reduceri de 75% pentru accesul studenților la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film și la bazele sportive publice și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice.

”Măsura vine să rezolve o inechitate, faptul că apărea o diferență între drepturile tinerilor români care studiau în țară și cei care o făceau în străinătate. Este un pas înainte în recunoașterea și susținerea rolului vital pe care studenții îl joacă în societate, contribuind la diversitatea și vitalitatea culturii și economiei noastre”, menționează deputatul Onuț Valeriu Atanasiu, vicepreședintele Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.