Acasă Social Aparare Ziua Forţelor Terestre

Ziua Forţelor Terestre

DISTRIBUIȚI

168631 – 22042023 – Sărbătorirea, în fiecare an, la 23 aprilie, a Zilei Forțelor Terestre Române – al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruință, reprezintă un eveniment marcant al Armatei României.

În această perioadă, Statul Major al Forțelor Terestre (SMFT), marile unități și unitățile din subordine aflate în municipiile reședință de județ din întreaga țară organizează, împreună cu autoritățile publice locale, ceremonii la monumentele închinate memoriei Eroilor Forțelor Terestre, programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, competiții sportive și aplicativ-militare, expoziții de carte, concerte ale muzicilor militare, vizionare de filme documentare, precum și ceremonii militare specifice dedicate acestui eveniment.

  În București, activitățile se vor desfășura după următorul program:

  • Sâmbătă și duminică, 22 și 23 aprilie, între orele 11.00 și 19.00, Parcul Carol I:

– expoziție de armament, echipamente și tehnică militară, standuri de prezentare a ofertei educaționale și de promovare a carierei militare, exerciții demonstrative de tir cu arcul, vâslit, bicicletă, cort în boot camp, expoziție cu tematică istorică, spectacol susținut de formații artistice ale cercurilor militare din țară, concert de fanfară și exerciții de Drill Team cu militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

  • Sâmbătă și duminică, 22 și 23 aprilie, între orele 11.00 și 19.00, Centrul comercial AFI Cotroceni:

– expoziție de armament, echipamente și tehnică militară, standuri de prezentare a ofertei educaționale și de promovare a carierei militare, exerciții demonstrative de scrimă și arte marțiale.

  • Duminică, 23 aprilie:

ora 12.00, Parcul Tineretului – Ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Căzuți în misiune în Teatrele de Operații și pe teritoriul  României.

ora 20.00 – Retragere cu torțe pe itinerarul Parcul Carol I – Palatul Parlamentului – Ministerul Apărării Naționale – Șos. Panduri – Palatul Cotroceni – Bdul Vasile Milea – Drumul Taberei (sediul Statului Major al Forțelor Terestre).

  • Luni, 24 aprilie, de la ora 12.00 – Adunare festivă la sediul Statului Major al Forțelor Terestre (str. Drumul Taberei, nr.7H, sector 6).