168618 – 21042023 – România a finalizat o nouă etapă a dialogului cu Comisia Europeană privind plata celei de-a doua tranşe de plată din PNRR, în valoare totală netă de 2,81 miliarde euro, care vizează 51 de jaloane şi ținte, informează Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
În acest fel, alături de prefinanțare şi prima tranşă din PNRR, România va beneficia cumulat de plăți de aproape 10 miliarde de euro din cadrul finanțărilor europene.
Până în prezent, au fost semnate peste 8.500 de contracte cu finanțare din PNRR, în valoare de 11 miliarde de euro, precizează MIPE.
„Dialogul pentru clarificarea condițiilor necesare pentru considerarea ca fiind îndeplinite în întregime jaloanele 129 şi 133, în raport cu constatările Autorități de Audit, vizează valoarea de 143 de milioane de euro, aferentă celor două jaloane”, se precizează în comunicat.
În conformitate cu prevederile Regulamentului european 241/2021, plata aferentă celei de-a doua tranşe poate fi efectuată pentru valoarea de 2,67 miliarde euro, urmând ca diferența de 143 de milioane euro să fie efectuată după finalizarea procedurii de clarificare a termenilor de îndeplinire a condițiilor specifice jaloanelor 129 şi 133, într-un interval de maxim 6 luni. În acest sens, România a elaborat deja un plan de acțiuni, care include următoarele etape: pentru Jalonul 129 – semnarea contractelor pentru construirea unei capacități de electrolizoare noi de cel puțin 100 MW (responsabil Ministerul Energiei) şi pentru Jalonul 133 – semnarea contractelor pentru proiecte de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz şi încălzire centralizată (responsabil Ministerul Energiei).