168634 – 22042023 – Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a efectuat, în perioada 19-21 aprilie 2023, o vizită în Italia, context în care s-a întâlnit cu Maria Tripodi, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului Internațional al Italiei. Principalele teme de pe agenda de discuții au vizat consolidarea cooperării bilaterale, deteriorarea situației de securitate regionale ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, măsuri de consolidare a securității din regiunea Mării Negre, întărirea posturii NATO pe Flancul Estic, continuarea sprijinului pentru Ucraina, dar și pentru Republica Moldova și Georgia. De asemenea, au fost abordate provocările de securitate din Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu și Africa și acțiuni în cadrul NATO și UE pentru contracararea acestora. În context, secretarul de stat român a mulțumit pentru contribuția Italiei la consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare din România și a securității în zona Mării Negre și a Balcanilor de Vest.
Vizita a inclus și o deplasare la Comandamentul Întrunit al NATO de la Napoli, unde au avut loc întâlniri cu șeful comandamentului, amiralul Stuart Munsch, și cu adjunctul acestuia, generalul locotenent Stephen Kelsey. Cu acest prilej, a fost discutată implementarea deciziilor Summitului NATO de la Madrid referitoare la întărirea posturii aliate de descurajare și apărare și a securității în regiunea extinsă a Mării Negre, precum și elemente relevante pentru pregătirea Summitului NATO de la Vilnius. Secretarul de stat Iulian Fota a exprimat apreciere pentru eforturile militarilor NATO, inclusiv cei români, de punere în practică a deciziilor vizând consolidarea sprijinului Alianței pentru securitatea României, precum și pentru contribuția deosebită la aceste demersuri a militarilor români aflați în structura Comandamentului de la Napoli. Discuțiile au evidențiat faptul că securitatea României este garantată și că fiecare centimentru de teritoriu național este și va fi apărat.
Un alt segment al vizitei a inclus o întâlnire a secretarului de stat român cu un grup de doctoranzi și cercetători români de la Institutul Universitar European (European University Institute), o întâlnire cu directorul Școlii de Guvernanță Transnațională, Alexander Stubb, și o întâlnire cu vice-președintele executiv al Institutului italian pentru Afaceri Internaționale, Ettore Greco. În cadrul discuțiilor au fost abordate evoluții de securitate europeană și internațională, tendințe în cercetarea academică pe aceste teme, încurajarea cooperării între comunitatea academică din Italia și România.