168573 – 17042023 – Miniştrii Energiei şi Mediului din G7 au stabilit duminică obiectivul de a reduce emisiile de C02 ale autovehiculelor cu cel puţin 50 % până în 2035, comparativ cu nivelurile din 2000, relatează agenţia EFE.
Ţările din Grupul celor 7 şi-au stabilit această ţintă concretă printr-o Declaraţie comună adoptată duminică, la finalul reuniunii de două zile ce s-a desfăşurat la Sapporo (nordul Japoniei), şi care s-a axat pe accelerarea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice.
Concret, miniştrii au semnalat „oportunitatea colectivă de a reduce cu cel puţin 50% emisiile parcului auto din G7 până în 2035 sau înainte de această dată, comparativ cu nivelul din 2000, ca punct intermediar pentru a ajunge la emisii nete zero şi pentru a „măsura progresul” eforturilor de decarbonizare şi electrificare a sectorului auto, potrivit Agerpres.
Măsura se încadrează în obiectivul global de a ajunge la emisii nete zero în sectorul auto până în 2050, ceea ce va necesita acţiuni cheie în industria din toate ţările, incluzând măsuri deja aplicate de către membrii G7 pentru a reuşi ca 100% din vânzările de noi autovehicule de pasageri să fie de modele electrice, până în 2035.
Pentru a atinge acest obiectiv, ţările membre s-au angajat că coopereze în privinţa dezvoltării infrastructurii de producere a autovehiculele electrice, precum şi a sistemelor de încărcare, în plus faţă de sprijinul pentru combustibili neutri la emisii, conform declaraţiei comune.
Alte măsuri menţionate sunt eforturile „pentru armonizarea activităţilor care să garanteze furnizarea de materiale pentru baterii” şi pentru a sprijini reciclarea acestor dispozitive.
Cu scopul de a promova utilizarea hidrogenului drept energie curată, „se vor evalua dezvoltările de tehnologii precum vehiculele cu celulă de combustibili, vehiculele hibride şi combustibilii cu emisii scăzute sau fără emisii de CO2, inclusiv biocombustibilii şi combustibilii sintetici”.