Acasă Economie Din acest an, România va primi și gaze din Azerbaidjan

Din acest an, România va primi și gaze din Azerbaidjan

DISTRIBUIȚI

 168673  – 26042023 – Marți, la Sofia, a fost semnat memorandumul de înțelegere pentru încurajarea cooperării între operatorii de transport al gazelor naturale din Bulgaria (Bulgartransgaz), România (Transgaz), Ungaria (FGSZ), Slovacia (Eustream) şi Azerbaidjan (SOCAR).

La ceremonia organizată la Sofia au participat și președintele Bulgariei Rumen Radev, președintele Azerbaijan Ilham Aliyev și comisarul european pentru Energie Kadri Simson.

”Prin întârirea cooperării asigurăm diversificarea rutelor de aprovizionare și furnizarea de cantități suplimentare de gaze naturale din Azerbaidjan către UE prin intermediul coridorului de transport existent al Inelului de solidaritate. Înțelegerea de astăzi arată, din nou, că este ireversibil procesul prin care renunțăm la dependența de gazul rusesc. Interconectarea s-a dovedit că nu este doar o măsură de solidaritate, ci un instrument pentru asigurarea aprozivionării și securității energetice”, a anunțat pe pagina de Facebook ministrul Virgil Popescu. Acesta a propus ca Memorandumul să rămână deschis și pentru alte state din regiune, cu referire directă la Turcia, Republica Moldova sau Ucraina.

Propus în cadrul inițiativei comune Solidarity Ring (STRING), propusă de Bulgaria şi susținută de Comisia Europeană, memorandumul îşi propune creşterea siguranței livrărilor de gaze naturale către UE şi regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est.

În luna iulie, Azerbaidjanul şi UE au semnat un alt memorandum cu privire la securitatea energetică, care prevede dublarea livrărilor de gaze naturale până în 2027.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.