168538 – 12042023 – În Săptămâna Mare, copiii din proiectul ”Serenity” (copiilor persoanelor consumatoare de droguri, aflate în programele de asistență ale Agenției Naționale Antidrog) au descoperit tainele tradițiilor românești din preajma Sfintei Sărbători a Paștelui, în cadrul unei activități desfășurată de reprezentanții ANA, la finalul căreia au primit cadouri.
Prin proiectul ”Serenity”, Agenția Antidrog din România s-a alăturat inițiativei Grupului Pompidou, care a creat proiectul „Copii ai căror părinți consumă droguri”, propus ca răspuns la invitația Consiliului Europei către Secretariatul Grupului Pompidou, de a participa la Grupul operativ pentru drepturile copiilor.
Proiectul privind copiii ai căror părinți consumă droguri a fost derulat în două faze: prima a început în noiembrie 2020 și a fost finalizată în februarie 2021. A doua fază a fost implementată pe tot parcursul anului 2021 cu implicarea a 11 țări (Croația, Cipru, Grecia , Islanda, Irlanda, Italia, Mexic, Polonia, România, Elveția și Turcia).
Acesta include o gamă largă de intervenții în domeniul programelor destinate familiilor și copiilor, servicii pentru mamele dependente de droguri, servicii de tratare a dependenței care țin cont de responsabilitățile părintești și de nevoile și situația particulară a copiilor, precum și adăposturi pentru femeile victime și supraviețuitoare ale violenței care folosesc substanțe.
În septembrie 2020, România a fost printre primele țări care au răspuns invitației de a a contribui la discuții pe temele care ar trebui să apară în noua Strategie pentru Drepturile Copilului și de a participa la Grupul operativ pentru drepturile copilului, fiind și printre primele state care au contribuit la evaluarea preliminară a impactului pe care în are asupra copiilor consumul de droguri de către părinți.