168566 – 14042023 – Poliția Română va fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în siguranță, de Sfintele Sărbători Pascale. În perioada 14 – 17 aprilie a.c., pentru menținerea ordinii și siguranței publice, atât în zonele cu aflux mare de persoane, cât și în proximitatea lăcașurilor de cult, peste 9.000 de polițiști, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, vor acționa, zilnic, la nivel național.
Astfel, vor fi asigurate măsuri pentru menținerea ordinii publice în locurile aglomerate (gări, aerogări, piețe, târguri, oboare etc.), în proximitatea lăcașurilor de cult, unde urmează a se desfășura slujbe religioase, precum și în localitățile turistice, zonele de agrement și spre punctele de trecere a frontierei.
Efectivele de poliție planificate în serviciu, în perioada 14 – 17 aprilie 2023, vor acționa pe mai multe paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
În această perioadă, peste 1.600 de polițiști rutieri, în medie, zilnic, vor acționa pe căile de acces ce converg spre lăcașurile de cult și zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației pe principalele căi de comunicație spre și dinspre stațiunile turistice.
Pentru monitorizarea traficului rutier și coordonarea dispozitivelor de circulație, pe principalele artere, în intervalele în care se preconizează un trafic intens, vor fi folosite elicoptere din cadrul Inspectoratului General de Aviație, în funcție de condițiile atmosferice și de evoluția valorilor de trafic înregistrate.
Pentru prevenirea accidentelor de circulație grave și menținerea unei atitudinii prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa cu aproximativ 300 de aparate radar în întreaga țară.
Polițiștii de la transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, zilnic, în trenuri de călători, în stații și triaje de cale ferată, aerogări și de porturile de la Marea Neagră sau pe Dunăre.
În noaptea de Înviere, pentru menținerea ordinii publice la manifestările religioase, vor fi angrenați polițiști rutieri, de la ordine publică, de investigații criminale și din cadrul altor structuri.
Politia recomandă cetățenilor să aibă în vedere un minimum de măsuri de autoprotecţie, pentru a petrece minivacanța de Paște în liniște și sănătate:
- Dacă plecați cu trenul, fiți foarte prudenți în gară! Aici pot acționa hoții de buzunare. Nu vă lăsați bagajele nesupravegheate!
- Dacă plecați cu mașina, asigurați-vă că autoturismul funcționează în parametrii optimi, că aveți valabile asigurarea obligatorie (R.C.A.) și inspecția tehnică periodică (I.T.P.)!
- Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră. Pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule! Vă reamintim că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România!
- Pe autostradă, păstrați o distanță suficientă față de autovehiculul din fața, schimbați banda de circulație doar după ce v-ați asigurat temeinic și ați semnalizat intenția. Sunt interzise: oprirea nejustificată și circulaţia pe banda de urgenţă!
- Nu lăsați persoane necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi etc., cereţi-le un document de legitimare!
- Asiguraţi-vă că încuiați locuinţa când plecaţi de acasă!
- Aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun!
- Când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur!