168574 – 17042023 – În urma acţiunilor specifice derulate în zona de competenţă, in acest sfârşit de săptămână, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Nădlac au depistat 115 de cetăţeni străini proveniţi din diferite state afro-asiatice, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși în cinci mijloace de transport, respectiv pe jos. Șoferii sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
În acest sfârșit de săptămână, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, la diferite intervale de timp, trei cetățeni turci și un român, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia, respectiv al unui autoturism înmatriculat în România. Șoferii automarfarelor transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse din material plastic și profile de aluminiu pentru societăți comerciale din Slovacia, Polonia și Italia, iar cetățeanul român transporta pe o platformă două autoturisme.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijloacelor de transport. Astfel, în compartimentele pentru marfă ale autocamioanelor, au fost descoperiţi ascunşi, în total, 79 de cetăţeni străini, iar în autoturismele de pe platformă au fost depistate alte 4 persoane.
Toate persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Etiopia, Iran, Turcia, Egipt, Maroc, Sri Lanka și Bangladesh, unii solicitanți de azil, iar alții intrați legal în țara noastră, toți intenționând să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
De asemenea, o patrulă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac a depistat, în timpul exercitării misiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, în apropierea graniţei cu Ungaria, un cetățean sârb aflat la volanul unei autoutilitare. S-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite, în compartimentul destinat transportului de marfă, 13 persoane.
Șoferul, mijlocul de transport și persoanele depistate ascunse au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde s-a stabilit că persoanele ascunse sunt cetățeni din Bangladesh, intrați legal în România.
Tot la Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, în această perioadă, patrulele aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat mai multe grupuri de persoane care se deplasau pe câmp în direcția statului vecin.
Poliţiştii de frontieră s-au deplasat către locul unde se aflau grupurile respective și au procedat la interceptarea acestora. Întrucât nu își justificau prezența în zonă, au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea unor verificări suplimentare.
La cercetări, colegii noștri au stabilit că este vorba în total de 19 cetățeni din Pakistan, Sri Lanka și India, intrați legal în România în baza documentelor personale, care încercau să ajungă ilegal în Ungaria.
În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.