168173 – 10032023 – Secretarul general al MAE Mihaela Cămărășan, împreună cu reprezentantele Austriei, Bulgariei, Franței, Germaniei, Lituaniei și Suediei în Consiliul Afaceri Generale, la nivel de miniștri/secretari de stat responsabili cu afaceri europene, precum și cu ministrul afacerilor externe al Principatului Liechtenstein, a efectuat o vizită la Chișinău, miercuri, 8 martie 2023.
Oficialii europeni au avut întrevederi cu președintele Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean, viceprim-ministrul și ministru al afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu și ministrul justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Totodată, oficialii europeni au participat la panelul “Women leaders for the Republic of Moldova’s EU future” și s-au întâlnit cu reprezentanți ai mai multor ONG-uri din Republica Moldova, active în sfera promovării drepturilor femeii.
Dialogul direct între înalții oficiali europeni și autoritățile de la Chișinău a oferit oportunitatea prezentării progreselor obținute de Republica Moldova în implementarea reformelor, ca stat candidat la aderare, a viitoarelor priorități de acțiune și a principalelor necesități de sprijin european, precum și a reiterării voinței politice ferme a Chișinăului de a progresa pe drumul integrării europene.
În cadrul reuniunilor avute, secretarul general al MAE a făcut referire la asistența multidimensională acordată de România Republicii Moldova, în special în ceea ce privește avansarea procesului de integrare europeană. Sprijin prioritar, cuprinzător și solid va continua prin demersuri multiple, inclusiv pentru consolidarea securității energetice și avansarea parcursului de integrare europeană, cu accent asupra dezvoltării capacității instituționale pentru implementarea eficientă a reformelor.
În context, a evidențiat progresele deja obținute de Chișinău pe calea aderării la UE, dar și importanța continuării unor reforme de substanță.
Totodată, reprezentanta MAE a reiterat că România va continua să se implice activ la nivel european și internațional pentru mobilizarea de asistență robustă – financiară, tehnică, precum și politică – în beneficiul Republicii Moldova. Susținerea României va fi, în continuare, structurată pe două paliere principale: pe termen scurt, în vederea contracarării efectelor imediate ale conflictului din Ucraina, respectiv pe termen mediu și lung, pentru intensificarea eforturilor de reformă și de îmbunătățire a sectoarelor publice, ca parte inclusiv a demersurilor de integrare europeană a Republicii Moldova.
Această abordare este susținută constant de România la nivelul UE, atât prin demersuri de promovare în cadrul dialogului cu instituțiile europene și cu celelalte state membre UE, cât și prin asistență bilaterală țintită pe prioritățile aferente parcursului european al Republicii Moldova. În context, a subliniat importanţa Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, iniţiativă lansată în comun de ministrul român al afacerilor externe, împreuna cu omologii din Franţa și Germania.
Secretarul general al MAE a reiterat sprijinul ferm al țării noastre pentru întărirea cooperării sectoriale şi avansarea în direcția integrării Republicii Moldova, cât mai curând, în Piața Internă a UE.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate și subiecte legate de situația de securitate, necesitatea creșterii rezilienței și contribuția esențială a sprijinului multisectorial al UE la consolidarea rezilienței Republicii Moldova, întărirea securității energetice şi combaterea dezinformării, în contextul regional marcat semnificativ de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.
A fost abordat și subiectul organizării de către Republica Moldova, la 1 iunie 2023, a celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, eveniment la care sunt așteptați președinți și șefi de guverne, precum și lideri ai instituțiilor europene. Discuțiile se vor axa pe eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, pe apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.