Acasă Social Sanatate Valabilitatea actualului Contract-cadru pentru asigurarea asistenței medicale se prelungește până la 30...

Valabilitatea actualului Contract-cadru pentru asigurarea asistenței medicale se prelungește până la 30 iunie

DISTRIBUIȚI

168310 – 23032023 – Guvernul a hotărât prelungirea termenului de aplicare a prevederilor actualului Contract-cadru pentru asigurarea asistenței medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate până la data de 30 iunie 2023, anunța CNAS.

Actul normativ mai prevede că furnizorii de servicii conexe actului medical care desfăşoară activitate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate au obligația ca până la data de 30 iunie 2023 să facă demersurile necesare pentru utilizarea cardului național în procesul de acordare a serviciilor decontate de CNAS.

Măsura privind „Dezvoltarea capacității pentru gestionarea fondurilor publice din sănătate” din PNRR presupune atingerea unui jalon privind elaborarea unui nou contract-cadru cu termen de realizare trimestrul II al anului 2023.

„La ora actuală am finalizat etapele de dezbateri publice, negocieri şi consultări pentru viitorul Contract-cadru, care va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală, dar mai ales pe asistenţa medicală primară, unde vor fi introduse noi instrumente de stimulare a serviciilor medicale de prevenţie şi de orientare a pacienţilor pentru depistarea precoce a bolilor şi pentru tratarea afecţiunilor ce pot fi abordate în ambulatoriu”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.