168434 – 31032023 – ”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în contextul declarației făcute în data de 29 martie 2023 de ministrul educației, doamna Ligia Deca, potrivit căreia ,,sindicatele din educație au agreat eliminarea din Proiectul Legii Învățământului Preuniversitar a articolului referitor la salarizarea profesorilor”, fac următoarele precizări:
- După pichetarea sediului Guvernului României în data de 29 martie 2023, o delegație formată din șase reprezentanți ai celor 2 federații sindicale a avut discuții cu: Prim-ministrul României – domnul Nicolae Ciucă, Președintele PSD – domnul Marcel Ciolacu și ministrul educației – doamna Ligia Deca.
- Printre problemele abordate în cadrul întâlnirii a fost și cea legată de legile educației. Reprezentanții federațiilor sindicale au întrebat președinții celor două partide, PSD și PNL, ,,dacă la nivel de coaliție s-a luat decizia, așa cum se vehiculează în spațiul public, de a se elimina din Proiectul Legii Învățământului Preuniversitar, articolul care se referă la salarizarea profesorilor”.
Răspunsul a fost afirmativ, argumentul fiind acela că învățământul ar fi singurul domeniu care ar avea în Legea de funcționare o prevedere legată de salarizare, lucru care ar fi incorect și nelegal și care ar crea un precedent periculos.
- Reprezentanții părții sindicale au respins ideea de a se renunța la această prevedere, iar cei doi președinți de partid au afirmat că acest principiu se va regăsi în noua lege a salarizării. În aceste condiții, liderii de sindicat au solicitat celor doi președinți să iasă public și să-și asume instituirea și aplicarea acestui principiu, și anume: ,,în noua grilă de salarizare, salariul profesorului debutant să fie egal cu salariul mediu brut pe economie”. Așteptăm declarațiile celor doi lideri! Tăcerea să fie oare un răspuns?!
- Liderii de sindicat au atras atenția că aplicarea acestui principiu ar fi benefic pentru sistemul de învățământ, numai dacă, în noua lege a salarizării, raportul dintre coeficientul maxim și coeficientul minim de ierarhizare va fi de 12:1 și dacă acest principiu nu se va aplica tuturor salariaților debutanți din sectorul bugetar, cu studii superioare. În situația în care raportul între coeficienți va fi de 15:1 și toți debutanții cu studii superioare vor avea salariul egal cu salariul mediu brut pe economie, atunci meseria de profesor va rămâne, în continuare, nemotivantă! În plus, în noua lege a salarizării, salarizarea întregului personal didactic de predare trebuie să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.
- Reprezentanții federațiilor sindicale prezenți la discuțiile de la Palatul Victoria au atras atenția că a sosit momentul unei decizii politice pentru a se acorda salarii motivante în învățământ; dacă nu se va lua această decizie, noile legi ale educației vor fi un eșec garantat, iar învățământul va continua să se prăbușească și, o dată cu el și țara, aspect recunoscut de cei doi președinți.
- Referitor la păstrarea sau scoaterea din Proiectul Legii Învățământului Preuniversitar a acestei prevederi, este evident că hotărârea nu aparține organizațiilor sindicale din educație, ci Parlamentului României. Dacă articolul va fi păstrat în Legea Învățământului Preuniversitar, dar nu și în Legea salarizării, nu ajută cu nimic – avem experiența prevederii din Legea nr. 1/2011 potrivit căreia educației i se alocă anual 6% din PIB, care nu a fost aplicată niciodată.
De asemenea, printre problemele abordate, a fost și cea privind aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru personalul nedidactic, cerință făcută încă din luna decembrie 2022. Răspunsul a fost că ,,mâine (adică în data de 30.03.2023), sindicatele vor primi răspunsul și că, cel mai probabil, se va găsi soluția să se aplice cât mai repede”.
Precizăm faptul că, până la ora trimiterii acestui comunicat, federațiile sindicale din educație nu au primit niciun răspuns de la cei doi președinți de partide.
Acțiunile de protest vor continua conform graficului stabilit, forma finală de protest fiind GREVA GENERALĂ!”