168215 – 15032023 – Autoritățile judiciare și de aplicare a legii din România, Cehia, Polonia și Slovacia au desființat un grup de crimă organizată (OCG) responsabil de producția și distribuția a cel puțin 4,7 tone de metamfetamină în Europa. În cadrul unei ample acțiuni comune au fost arestați 16 suspecți și au fost ridicate peste 3,3 milioane de tablete care conțineau materie primă pentru producerea drogului.
Potrivit anchetei, precursorii (materia primă) erau cumpărați și încorporați în două produse farmaceutice (tablete de 50 și 120 de miligrame de efedrină și pseudoefedrină) prin intermediul unei firme românești.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au documentat activitatea infracțională a persoanelor bănuite, iar, la data de 2 martie 2023, DIICOT a dispus reținerea cetățenilor români, cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, punerea pe piață a substanțelor clasificate, în formă continuată și complicitate la trafic intern de droguri de mare risc.
În perioada ianuarie 2021 – februarie a.c., suspecții, împreună cu cetățeni străini (cehi, slovaci, polonezi, lituanieni), ar fi constituit un grup infracțional organizat transfrontalier, care ar fi acționat pe teritoriul mai multor state din spațiul Uniunii Europene, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Lituania și România, pentru punerea pe piață a substanțelor clasificate.
Pentru aceasta, au realizat un circuit de deturnare de la destinația legală, „spălare” și înglobare, prin fabricare, a doi precursori, efedrină și pseudoefedrină în medicamente, sub formă de comprimate. Membrii grupului ar fi transportat comprimatele din România în Polonia, către societăți care le-ar fi achiziționat fără a deține autorizație de punere pe piață a medicamentelor.
La nivelul Cehiei și Poloniei, una dintre cele mai mari probleme o reprezintă producția de metamfetamină în laboratoare ilegale, iar precursorii furnizați de membrii grupării reprezentau una dintre cele mai importante substanțe în producția de droguri.
Comprimatele ar fi fost preluate pe teritoriul Poloniei, de un membru al grupului, cetățean polonez, care ar fi fracționat transporturile în cantități mai mici și ar fi organizat livrarea către Cehia și Slovacia pentru distribuția către persoanele care ar fi folosit comprimatele în producția de metamfetamină.
În perioada menționată, membrii grupului infracțional ar fi organizat transportul și livrarea către societățile achizitoare a 168.788.870 de comprimate, în care ar fi fost înglobați, prin fabricare, precursorii efedrină și pseudoefedrină (aproximativ 6,7 tone clorhidrat de efedrină), din care se puteau produce aproximativ 4,7 tone de metamfetamină.
Comprimatele fabricate în România ar fi fost folosite de cetățenii străini, membrii ai grupului infracțional extins, pentru producerea drogului în laboratoare clandestine, descoperite în Cehia și Polonia.
Prețul unui kilogram de metamfetamină este de aproximativ 40.000 de euro la vânzarea en gros, iar pentru un gram de metamfetamină, prețul de vânzare este cuprins între 70 și 100 de euro.
Societatea producătoare din România, al cărui administrator și acționar este unul dintre bănuiți, ar fi realizat, în perioada de activitate a grupului infracțional, 97 de livrări către societăți din Cehia, Bulgaria, Lituania și Spania.
Astfel, în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, cei doi bănuiți ar fi organizat producția, depozitarea, livrarea, transportul și distribuirea de comprimate ce conțin substanțe clasificate (precursori, care creează dependență) către 7 societăți farmaceutice din Cehia, Bulgaria, Lituania și Spania, pentru care companiile, cu excepţia a două dintre ele, nu dețineau licență și autorizații de punere pe piață, înregistrate la autoritățile naționale competente, prevăzute de reglementările naționale și europene în materie.
În urma perchezițiilor efectuate în România, la data de 1 martie 2023, au fost indisponibilizate aproximativ 3 tone de precursori din categoria I, 4.944.000 de pastile cu efedrină și pseudoefedrină, 200 de kilograme de materie primă cu precursori pregatită pentru prepararea pastilelor, aproximativ 600.000 de euro, precum și mai multe înscrisuri de interes în cauză.
La data de 2 martie 2023, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a celor doi bănuiți.
În urma activităților desfășurate pe teritoriul Poloniei, la data de 26 februarie 2023, au fost dispuse măsuri preventive pentru 8 persoane implicate în deturnarea transporturilor de medicamente cu conținut de efedrină/pseudoefedrină, care ar fi provenit de la fabrica din România.
O autoutilitară cu număr de înmatriculare polonez (care ar fi plecat încărcată cu paleți cu medicamente din orașul Voluntari, de la fabrica de medicamente) a fost identificată în 26 februarie 2023 pe teritoriul Poloniei, fiind prinse în flagrant delict persoanele bănuite implicate (inclusiv liderul acestui grup) la momentul la care se descărcau medicamentele, în alt loc decât cel înscris pe CMR.
Într-un depozit care aparținea grupului, au fost identificate aproximativ 100 de flacoane cu efedrină și diferite comprimate, provenind de la fabrica din România.
În urma activităților desfășurate pe teritoriul Slovaciei, la data de 26 februarie 2023, au fost dispuse măsuri preventive pentru 4 persoane, iar în urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicați 1 milion de euro.
La data de 27 februarie 2023, autoritățile de aplicare a legii din Cehia au dispus măsuri preventive cu privire la 2 persoane și au ridicat documente privind vânzarea unei societăți.
Operațiunea s-a desfășurat sub coordonarea Europol și Eurojust.