168254 – 17032023 – În cadrul ședinței Comitetului de reglementare din data de 16.03.2023 a fost aprobat Ordinul nr. 14/2023 pentru modificarea şi completarea unor Ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi de abrogare a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 96/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de informare a clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare, care aduce îmbunătățiri cadrului de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a gazelor naturale la locurile de consum ale clienţilor finali.
Ca urmare a noilor prevederi aprobate, am detaliat informațiile minime pe care trebuie să le cuprindă o ofertă-tip de furnizare a gazelor naturale și un contract de furnizare a gazelor naturale, inclusiv detalierea componentelor preţului final, și s-a simplificat conținutul minim al tuturor facturilor de gaze naturale, fiind prevăzute informațiile obligatorii a fi incluse de către furnizor în acestea.
Pentru a asigura o mai bună înțelegere de către clientul final a facturii de gaze naturale, conținutul acesteia a fost structurat astfel încât clientul final să înțeleagă foarte ușor care este consumul facturat şi cât trebuie să plătească pentru acesta.
Conținutul facturii a fost simplificat, aceasta cuprinzând pe prima pagină următoarele informații prioritare:
- datele de identificare şi de contact ale furnizorului şi ale clientului final,
- data de încetare a contractului, dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată,
- numărul şi data emiterii facturii,
- data de începere şi de sfârşit a perioadei de facturare,
- consumul de gaze naturale facturat,
- termenul scadent de plată,
- obligaţiile de plată neachitate, dacă este cazul,
- valoarea totală de plată cu TVA.
Detaliile cu privire la factură, inclusiv defalcarea componentelor din care este format prețul final facturat de către furnizor clientului final, vor fi trecute pe a doua pagină, iar anexele la factură vor cuprinde o serie de informaţii adiţionale care nu se referă la facturare, dar care îi pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale și informaţii privind facturarea care îi oferă periodic o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale, astfel încât să aibă posibilitatea de a-şi ajusta propriul consum.
Totodată, pentru a veni în sprijinul clienţilor finali, în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta are obligația să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura, fără a percepe penalități.
Nu în ultimul rând, am introdus prevederi referitoare la măsurile suplimentare de protecție şi pentru clienții vulnerabili, prin acordarea unei facilităţi privind eşalonarea la plată a facturii, la cerere, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi.
Şi tot ca o măsură suplimentară de protecţie a clienţilor finali, s-a detaliat modalitățile de soluţionare de către furnizor a plângerilor clientului final privind facturarea, acesta nefiind obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluționarea plângerii, anunță Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE printr-un comunicat de presă.
.