168293 – 22032023 – Sediul Ministerului Educației a fost inclus de Ministerul Dezvoltării, în lista clădirilor care vor fi consolidate și reabilitate prin Programul Naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.
Clădirea nu figurează pe lista Administrației Municipale pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, iar ministerul Educației nu a anunțat public că intenționează să reabiliteze clădirea în care lucrează peste 600 de angajați.
Tot luni, în aceeași listă de reabilitări și consolidări au fost incluse 15 școli și grădinițe din București și câteva județe, anunță Ministerul Dezvoltării, într-un comunicat de presă. Finanțarea este asigurată 100 % de ministerul Dezvoltării și este nerambursabilă.
“În urma includerii în Ordinul de ministru, beneficiarii trebuie să depună documentaţia necesară pentru încheierea contractelor de finanţare. Odată încheiate aceste contracte, întrucât finanţarea este asigurată din fonduri publice, se va derula procedura de achiziţie publică, iar ulterior pot începe lucrările de consolidare”, transmite ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Tot luni au fost aprobate finanțări pentru 15 școli și grădinițe, o sală de sport, o Sală Polivalentă din București, Argeș, Tulcea, Vaslui, Sibiu, Botoșani, Dolj, Ialomița. Potrivit ministerului Dezvoltării, cestea pot primi finanţare după ce autorităţile locale depun documentele necesare.