168132 – 06032023 – Președintele României, Klaus Iohannis, a avut luni, 6 martie 2023, la Tokyo, în prima zi a vizitei oficiale pe care o întreprinde în Japonia, întrevederi cu președintele Camerei Consilierilor din Dieta Japoniei, Hidehisa Otsuji, și cu președintele Camerei Reprezentanților, Hiroyuki Hosoda, potrivit Administrației Prezidențiale.
În cursul celor două întâlniri, președintele Klaus Iohannis a evidențiat reperul major pe care semnarea Declarației Comune de Instituire a Parteneriatului Strategic România-Japonia, care va avea loc marți, 7 martie 2023, îl va marca în evoluția relațiilor bilaterale de peste un secol dintre cele două state.
Președintele României a arătat că lansarea Parteneriatului Strategic reprezintă un moment istoric pe care țara noastră dorește să îl pună în slujba prieteniei și dezvoltării relațiilor dintre cele două popoare și a subliniat obiectivul României de a fi un partener de încredere al Japoniei, atât în avansarea cooperării bilaterale, cât și în plan multilateral, în cadrul ONU, precum și în relația Japoniei cu NATO și Uniunea Europeană.
De asemenea, președintele Klaus Iohannis a evidențiat că prin documentele care vor fi semnate mâine se deschid noi oportunități pentru intensificarea cooperării bilaterale în domenii precum energie, industrie, cercetare, inovare, educație și cultură. În acest sens, au fost reliefate posibilitățile de cooperare cu Japonia în extinderea programelor de energie nucleară civilă, cum sunt Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul reactoarelor nucleare mici (SMR).
Totodată, președintele Klaus Iohannis a exprimat susținerea consolidării contactelor româno-japoneze pe linie parlamentară, care înregistrează un ritm ascendent al dialogului.
În ceea ce privește situația regională de securitate, Președintele României a prezentat detaliat sprijinul multidimensional pe care țara noastră îl acordă Ucrainei încă de la începutul războiului declanșat de Rusia.
Președintele Klaus Iohannis a transmis aprecierile României cu privire la implicarea constructivă a Japoniei în sprijinul Ucrainei și a salutat obiectivul asumat de Japonia, în calitate de Președinție rotativă a G7, de a continua mobilizarea comunității statelor care împărtășesc aceleași valori în sprijinul Ucrainei.
Președintele României a felicitat, totodată, autoritățile nipone pentru obiectivul ambițios asumat prin noua Strategie Națională de Securitate a Japoniei, care vizează consolidarea capabilităților de apărare și atingerea țintei de 2% din PIB pentru bugetul Apărării în următorii 5 ani.
Președinții celor două Camere ale Dietei Naționale a Japoniei au transmis aprecierile pentru semnarea Parteneriatului Strategic, evidențiind că vizita Președintelui Klaus Iohannis reprezintă un moment cu o semnificație aparte în istoria relațiilor româno-japoneze.
De asemenea, cei doi înalți oficiali au subliniat că Parteneriatul Strategic deschide noi oportunități de cooperare în domeniile economic, comercial, cercetare și inovare.
În ceea ce privește situația de securitate, președinții celor două Camere ale Dietei au accentuat faptul că Japonia și România împărtășesc aceeași viziune și abordare și au transmis aprecieri pentru acțiunile și eforturile susținute ale țării noastre în sprijinul Ucrainei, atât în ceea ce privește situația refugiaților, cât și pentru facilitarea tranzitului de cereale.