168436 – 31032023 – În continuarea programului vizitei oficiale în India a secretarului de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, au avut loc întrevederi bilaterale cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Sanjay Verma, precum și cu șeful Delegației UE în India și Bhutan, E. S. Ugo Astuto.
În cadrul discuțiilor cu reprezentantul MAE indian, oficialul român a evidențiat importanța marcării în 2023 a 75 de ani de relații diplomatice bilaterale și a felicitat partenerul pentru deținerea președinției formatului G20, o sarcină cu atât mai dificilă în actualul context geostrategic.
În context, au fost abordate aspecte legate de dinamica ascendentă a evoluțiilor internaționale de securitate, precum și, în linii generale, perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării, odată cu semnarea acordului de cooperare în domeniul apărării.
Secretarul de stat a prezentat oficialului indian situația complexă de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul războiului brutal și neprovocat al Federației Ruse în Ucraina și a subliniat importanța implicării tuturor statelor în susținerea ordinii internaționale bazate pe reguli. A reiterat poziția fermă a României privind dreptul Ucrainei la autoapărare, precum și sprijinul deplin pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a statului vecin.
Totodată, la nivelul abordării cooperării pe dimensiunea de securitate și apărare, cele două părți au evidențiat importanța contracarării amenințărilor în domeniul maritim. Astfel, cei doi oficiali au discutat cu privire la cooperarea între operația UE EUNAVFOR Atalanta și Forțele Navale indiene, cu rezultate pozitive pentru asigurarea securității în Cornul Africii.
Oficialul român a apreciat contribuția substanțială a Indiei la operațiunile ONU de menținere a păcii și a salutat inițiativa de a promova creșterea rolului femeilor în aceste operațiuni, inclusiv prin dislocarea de contingente formate exclusiv din femei.
De asemenea, programul de lucru al secretarului de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale a inclus întrevederi cu șeful Delegației Uniunii Europene în India și Bhutan. Pe parcursul discuțiilor, oficialul român a subliniat importanța parteneriatului UE-India pentru promovarea securității în regiune, evidențiind faptul că Strategia UE pentru cooperare în Indo-Pacific reprezintă o reală oportunitate pentru a ridica cooperarea UE cu India la un nivel superior. Oficialul român a punctat că România va continua să vizeze o implicare activă pentru promovarea securității la nivel global.
Secretarul de stat Simona Cojocaru a participat și la o reuniune la care au luat parte atașații militari și consilierii politici din statele membre ale NATO și EU, precum și din Ucraina, Australia și Japonia acreditați la New Delhi, prilej cu care a prezentat preocupările și viziunea României privind situația de securitate din regiunea Mării Negre.